ICCJ. Decizia nr. 1629/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1629/2005
Dosar nr. 8679/2004
Şedinţa publică din 14 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 1 aprilie 2004, reclamantul S.W. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Dolj, să se dispună anularea hotărârii nr. 9272 din 15 martie 2004, ca fiind nelegală şi netemeinică, în raport cu prevederile Legii nr. 309/2002.
Motivându-şi cererea, reclamantul a arătat că prin cererea adresată Casei Judeţene de Pensii Dolj, a solicitat recunoaşterea faptului că în perioada 3 septembrie 1955 - 6 iunie 1957 a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă ale Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 309/2002 şi a solicitat acordarea drepturilor stabilite prin acest act normativ. Cererea a fost respinsă prin hotărârea nr. 9272/2004.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 706 din 19 noiembrie 2004, a admis acţiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 9272/2004, obligând pârâta să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 3 septembrie 1955 - 6 iunie 1957, începând cu data de 1 aprilie 2004.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din materialul probator administrat în cauză, rezultă că reclamantul a îndeplinit serviciul militar în detaşamente de muncă, în calitate de „constructor", având înscrisă în documentele de evidenţă, ca specialitate militară, formularea „combatant neinstruit".
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Dolj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta susţine că din materialul probator administrat nu rezultă că reclamantul şi-a îndeplinit serviciul militar în cadrul detaşamentelor de muncă aparţinând Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, ci în U.M. 04533.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetăţeanul român care a efectuat stagiul militar, în detaşamente de muncă, în perioada menţionată.
Stabilirea drepturilor prevăzute prin actul normativ menţionat se face potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din lege, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare şi din adeverinţele eliberate de Centrele militare judeţene sau de U.M. 02405 Piteşti.
Din menţiunile efectuate în fişa de evidenţă a reclamantului, rezultă că pe întreaga durată a serviciului militar, acesta a îndeplinit funcţia de „constructor", iar ca specialitate militară este înscrisă menţiunea „personal auxiliar".
Or, câtă vreme este dovedită împrejurarea că reclamantul a prestat muncă pe timpul stagiului militar, într-o unitate organizată în acest scop, nu există temei pentru a-l excepta de la recunoaşterea drepturilor sale.
Faptul că se contestă de către recurentă, apartenenţa la Direcţia Generală a Serviciului Muncii, a unităţii militare în care reclamantul şi-a îndeplinit serviciul militar, nu prezintă importanţă în soluţionarea cauzei, deoarece s-ar ajunge la nesocotirea scopului reparator al legii, şi anume, acela de a recompensa persoanele care au fost obligate să presteze o muncă ordonată de regimul acelei epoci, pe anumite criterii, în perioada în care reclamantul trebuia să efectueze serviciul militar.
În consecinţă, se constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, motiv pentru care recursul declarat în cauză se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Dolj împotriva sentinţei civile nr. 706 din 19 noiembrie 2004, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 1625/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1631/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|