ICCJ. Decizia nr. 1551/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1551/2005
Dosar nr. 2414/2004
Şedinţa publică din 10 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa recurată, sentinţa civilă nr. 176, pronunţată la data de 16 octombrie 2003, în dosarul nr. 1304/2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, rejudecând cauza după o primă casare, a respins ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC C.S. SA Comăneşti, împotriva Ministerului Finanţelor Publice, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bacău şi Direcţiei Controlului Fiscal Bacău.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă următoarele:
Prin HG nr. 689/1997 reclamanta a beneficiat de un împrumut de 4 miliarde lei pentru plata energiei electrice şi termice, pe care, potrivit art. 3, avea obligaţia să-l restituie în termen de un an, în tranşe egale lunare, conform convenţiilor încheiate cu R.A. R. şi R.A. R. Mediaş.
Prin procesul-verbal nr. 973 din 23 iulie 1998, organele de control din cadrul Direcţiei Controlului Financiar de Stat Bacău, verificând modul de rambursare la bugetul statului, a împrumutului acordat, au constatat că societatea comercială nu a respectat termenele şi tranşele stabilite prin graficele de rambursare, calculând în sarcina acesteia, majorări de întârziere în sumă de 647.488.090 lei.
În căile administrativ-jurisdicţionale, obligaţia bugetară suplimentară a fost menţinută, obiecţiunile, plângerile şi contestaţia exercitate potrivit prevederilor Legii nr. 105/1997, fiind respinse prin hotărârea nr. 12 din 12 august 1998 a Direcţiei Controlului Financiar de Stat Român, dispoziţia nr. 291 din 5 septembrie 2000, a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bacău şi Decizia nr. 1464 din 31 octombrie 2000, a Ministerului Finanţelor.
În acţiunea adresată instanţei, reclamanta a susţinut că împrumutul respectiv i-a fost impus, că până la data controlului a rambursat 1.015.954.490 lei, plus 20.000.000 lei în cursul controlului şi că nu datorează majorările de întârziere.
Pentru a respinge acţiunea, instanţa de fond a motivat că, potrivit prevederilor art. 77 din Legea nr. 72/1996 privind finanţele publice şi art. 13 din OG nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, societatea comercială reclamantă datorează majorările de întârziere la bugetul statului, aceasta nerespectând termenele şi tranşele stabilite prin graficele de rambursare, anexe la convenţiile încheiate cu R.A. R. şi, respectiv, R.A. R. Mediaş.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei, că ar beneficia de scutirile acordate prin OUG nr. 163/2000, instanţa de fond a motivat că acest act normativ nu este incident în cauză.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs, reclamanta care, fără a-şi încadra criticile în prevederile art. 304 C. proc. civ., a reluat susţinerile privind fondul cauzei, potrivit cărora nu datorează majorările de întârziere calculate de către organele de control, întrucât beneficiază de prevederile OUG nr. 163/2000.
Recursul este nefondat.
Este necontestat că, în baza HG nr. 689/1997, recurenta-reclamantă, societate comercială având ca obiect de activitate, între altele, producerea şi distribuirea energiei termice şi a apei calde, a beneficiat de un împrumut cu statul, în vederea acoperirii arieratelor către R.A. R. şi R.A. R. Mediaş, pentru suma totală de 4 miliarde lei, din care 1 miliard pentru plata energiei electrice şi 3 miliarde lei pentru plata energiei termice.
Potrivit art. 3 din HG nr. 689/1997, recurenta-reclamantă era obligată să restituie împrumutul în termen de un an, în tranşe lunare de 83 milioane lei, potrivit convenţiei încheiate cu R.A. R., filiala T.D.E.E. Bacău şi respectiv, 250 milioane lei, potrivit convenţiei încheiate cu R.A. R., filiala E. Borzeşti.
De asemenea, este necontestat că, la data controlului, 23 iulie 1998, s-a constatat că recurenta-reclamantă nu a respectat termenele şi tranşele stabilite prin graficele de rambursare, astfel că la data respectivă rambursase doar 1.015.954.490 lei, din care 20.000.000 lei în timpul controlului, situaţie în care au fost calculate majorări de întârziere în sumă de 647.488.090 lei.
Dacă în căile administrative de atac şi în primul ciclu procesual în faţa instanţei de contencios, recurenta-reclamantă a susţinut că nu datorează bugetului de stat, majorările de întârziere, după prima casare, aceasta a susţinut că în privinţa majorărilor de întârziere ar beneficia de prevederile OUG nr. 163/2000, art. 2 lit. c), referindu-se în mod expres la majorările de întârziere stabilite prin acte de constatare care au fost contestate, potrivit legii şi se află în curs de soluţionare la organul competente.
Soluţionând cauza, după casarea cu trimitere, instanţa de fond a reţinut în mod corect că recurenta-reclamantă, nerespectând condiţiile de restituire a împrumutului, stabilite prin convenţiile încheiate, aceasta datorează majorările de întârziere calculate de organele de control, prevederile art. 77 din Legea nr. 72/1996 şi ale art. 13 din OG nr. 11/1996, în vigoare la acea dată, sunt pe deplin aplicabile în cauză.
În ceea ce priveşte apărarea recurentei-reclamante, cum că ar beneficia de facilităţile prevăzute de OUG nr. 163/2000 privind diminuarea arieratelor la bugetul de stat, instanţa de fond a reţinut corect inaplicabilitatea acestui act normativ.
Într-adevăr, acest act normativ se aplică, potrivit art. 1, obligaţiilor restante reprezentând impozite, taxe şi alte asemenea venituri ale bugetului de stat, datorate de persoanele juridice în calitate de contribuabili, or, în cauză, obligaţiile recurentei-reclamante îşi aveau temeiul în împrumutul primit şi convenţiile de rambursare pe care le-a încheiat.
În concluzie, hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, astfel că recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C.S. SA, cu sediul în oraşul Comăneşti, judeţul Bacău, împotriva sentinţei nr. 176 din 16 octombrie 2003, a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1548/2005. Contencios. Anulare decizie a... | ICCJ. Decizia nr. 1555/2005. Contencios. La revizuire (refuz... → |
|---|
