ICCJ. Decizia nr. 1705/2005. Contencios. Anulare decizie M.M.S.S. şi proces-verbal încheiat de D.M.S.S. Vaslui. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1705/2005
Dosar nr. 3442/2003
Şedinţa publică din 15 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 17 februarie 2003, reclamanta SC M. SA Vaslui a solicitat anularea deciziei nr. 2 din 10 ianuarie 2003, emisă de Direcţia Generală de Control Contribuţii pentru Asigurări Sociale şi Fond pentru Plata Ajutorului de Şomaj din cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, a procesului-verbal de control încheiat de organele de control din cadrul Direcţiei Generale de Muncă şi Solidaritate Socială Vaslui, nr. 1568/2002 şi exonerarea de plata sumei de 41.271.460.768 lei.
În motivarea acţiunii s-a arătat că prin procesul-verbal de control nr. 236/2002, Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială Vaslui a verificat constituirea şi încasarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor din bugetul de asigurări sociale şi din bugetul asigurărilor pentru şomaj, reţinând că nu se calculează majorări şi penalităţi de întârziere în afara celor prevăzute în planul de reorganizare, făcându-se aplicarea art. 37 din Legea nr. 64/1995.
Ulterior, prin procesul-verbal nr. 1568/2002, Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială, în mod nelegal a recalculat majorări şi penalităţi, deşi reclamanta se afla în procedura de reorganizare judiciară, iar Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale - Direcţia Generală de Control Contribuţii pentru Asigurări Sociale şi Fond pentru Plata Ajutorului de Şomaj, în mod greşit a respins contestaţia, prin Decizia nr. 2 din 10 ianuarie 2003. Reclamanta a precizat că prin planul de reorganizare aprobat de creditori şi confirmat de judecătorul sindic prin sentinţa civilă nr. 58/2000, a Tribunalului Vaslui, data scadenţei obligaţiilor a fost stabilită, conform unui grafic, până în anul 2005, astfel încât la acestea nu se pot calcula majorări şi penalităţi aferente anului 2002.
Prin sentinţa civilă nr. 89/2003, a Curţii de Apel Iaşi, acţiunea fost admisă.
Instanţa a reţinut că reclamata nu datorează penalităţile şi majorările de întârziere la care a fost obligată, deoarece a achitat la termen sumele prevăzute în planul de reorganizare şi, pe de altă parte, conform art. 37 din Legea nr. 64/1995, reclamanta aflându-se în procedura de reorganizare, nu datorează aceste sume.
Împotriva sentinţei civile nr. 89/2003, a Curţii de Apel Iaşi, au declarat recursuri în termen, Direcţia pentru Dialog, Familie şi Solidaritate Socială Vaslui şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
În recursul Direcţiei pentru Dialog, Familie şi Solidaritate Socială Vaslui se arată că instanţa nu a avut în vedere adresa nr. 5258/2001, a Ministerului Finanţelor Publice, procesul-verbal din 29 noiembrie 2002 al Curţii de Conturi, Direcţia de Control Financiar Ulterior Vaslui şi Decizia nr. 3678/2000, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, acte în care se reţine că dobânzile şi cheltuielile menţionate de art. 37 din Legea nr. 64/1995, nu se referă la majorări de întârziere şi la dobânzi.
În recursul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale se precizează că majorările de întârziere şi penalităţile sunt datorate în baza OG nr. 38/2002, respectiv art. 53, de modificare a art. 60 din Legea nr. 64/1995, pct. 7, care prevede: „pentru neachitarea obligaţiilor bugetare datorate atât înainte, cât şi după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, debitorul datorează majorări de întârziere şi penalităţi conform legii speciale în materie, până la data achitării acestora sau, după caz, până la data intrări în faliment".
S-a mai arătat că nu sunt aplicabile dispoziţiile OG nr. 61/2002, deoarece acest act normativ nu era în vigoare la data încheierii procesului-verbal de control nr. 1568 din 27 noiembrie 2002.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursurilor în lumina dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile nu sunt fondate.
Procesul-verbal de control nr. 1568 din 27 noiembrie 2002, încheiat de Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială Vaslui, a verificat perioada de activitate februarie 2000 - august 2002, a SC M. Vaslui, aflată în procedura reorganizării judiciare şi a urmărit modul de constituire şi virare a contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei pensiei suplimentare, contribuţiei fond agricultori, contribuţiei fond şomaj angajator, contribuţiei individuale fond şomaj. S-au calculat majorări de întârziere şi penalităţi, în cuantum de 41.271.460.768 lei.
Actul de control este nelegal, deoarece aceeaşi societate, pentru aceeaşi perioadă şi pentru aceleaşi impozite, a fost verificată prin procesul-verbal nr. 236 din 4 octombrie 2002, încheiat de Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială Vaslui (acelaşi consilier), act prin care nu s-au stabilit debite.
Potrivit art. 19 din OG nr. 70/1997, controlul fiscal se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării.
Cum pentru al doilea control nu au apărut date suplimentare, necunoscute organului fiscal la data efectuării primului control, care să modifice şi să influenţeze rezultatele acestuia, procesul-verbal nr. 1568/2002 este nelegal şi în mod corect a fost anulat de instanţă.
Anularea actului se impunea şi din perspectiva dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 64/1995, modificată prin OG nr. 38/2002, care prevăd că „nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior deschiderii procedurii (...)".
Se constată că reclamanta, la data controlului, se afla în procedura reorganizării judiciare, iar debitele stabilite prin procesul-verbal atacat constau în majorări de întârziere şi penalităţi, care erau interzise în mod expres de textul citat.
De altfel, art. 37 din Legea nr. 64/1995, în redactarea anterioară modificării aduse prin OG nr. 38/2002, prevedea în acelaşi sens, însă în termeni generici: „nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor negarantate sau părţilor negarantate din creanţele garantate de la data deschiderii procedurii".
Majorările de întârziere sunt asimilate dobânzilor din punctul de vedere al naturii şi rolului acestora, penalităţile constituie sancţiuni pentru întârzierea plăţilor, însă ambele reprezintă cheltuieli pentru debitor, în acest fel fiind calificate de reglementările contabile şi fiscale.
Este reală susţinerea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, în sensul că OG nr. 38/2002, pentru modificarea Legii nr. 64/1995, respectiv art. 53, de modificare a art. 60 din Legea nr. 64/1995, pct. 7, prevede că „pentru neachitarea obligaţiilor bugetare datorate atât înainte, cât şi după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, debitorul datorează majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere". Însă, art. IV alin. (1) din OG nr. 38/2002, stipulează că „procedurile deschise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, vor continua să fie administrate şi lichidate conform prevederilor legale în vigoare, anterioare modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 64/1995, prin prezenta ordonanţă".
Aşadar, textul invocat de recurent nu are aplicabilitate, întrucât intimata-reclamantă se afla în procedura reorganizării judiciare din anul 2000.
Susţinerile recurentei Direcţia pentru Dialog, Familie şi Solidaritate Socială Vaslui privind actele enumerate în motivarea recursului, nu pot fi reţinute. Conţinutul adresei nr. 5258/2001 a Ministerului Finanţelor Publice, procesul-verbal al Curţii de Conturi şi Decizia de speţă a Curţii Supreme de Justiţie, reprezintă aprecieri ale autorităţilor de la care emană, referitoare la alte situaţii şi nu la acea dedusă judecăţii.
Pentru considerentele expuse, procesul-verbal de control şi Decizia nr. 2/2003, a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, au fost anulate în mod corect de către curtea de apel, astfel încât recursurile vor fi respinse ca nefondate.
Având în vedere că prin OG nr. 86/2003, Ministerul Finanţelor Publice s-a subrogat în drepturile Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, iar Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui s-a subrogat în drepturile Direcţiei pentru Dialog, Familie şi Solidaritate Socială Vaslui, Decizia va fi pronunţată şi faţă de aceste autorităţi publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Direcţia pentru Dialog, Familie şi Solidaritate Socială Vaslui, în drepturile căreia s-a subrogat Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui şi Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, în drepturile căruia s-a subrogat Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională a Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 89/CA din 3 iunie 2003, a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1704/2005. Contencios. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 1706/2005. Contencios. Anulare decizie... → |
|---|
