ICCJ. Decizia nr. 1708/2005. Contencios. Anulare decizie Comisie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1708/2005
Dosar nr. 7277/2004
Şedinţa publică din 15 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 4 iulie 2003, reclamanta P.O. din Oradea a solicitat: anularea deciziei Comisiei speciale de retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, comunicată cu adresa nr. 7149 din 29 mai 2003, pct. 5; să se constate că imobilul biserică cu terenul aferent, situat în comuna Sânmartin, judeţul Bihor, cuprins în C.F. nr. 1 şi 66 Sânmartin sub nr. top 1 şi 7, a fost trecut abuziv în proprietate de stat; să se dispună restituirea imobilului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că imobilul a aparţinut Ordinului romano-catolic de la înfiinţarea evidenţelor funciare şi trecerea abuzivă în proprietatea statului a avut loc prin încheierea de C.F. nr. 2435 din 18 iulie 1948.
Prin sentinţa civilă nr. 375/2004, a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, acţiunea a fost respinsă, ca prematură, reţinându-se că nu a fost îndeplinită procedura prevăzută de OUG nr. 94/2000, întrucât pârâta nu a emis Decizia prevăzută în acest act normativ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, reclamanta, arătând că la pct. 5 al adresei nr. 7149 din 29 mai 2003 se stabileşte că imobilul nu poate face obiectul retrocedării în conformitate cu prevederile art. 4 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 94/2000, adică se comunică respingerea cererii de retrocedare; că acest refuz de retrocedare a fost atacat în termen de 30 zile de la comunicare; că pârâta tergiversează soluţionarea cererii, deşi trebuia, în termen de 60 zile de la depunerea cererii, să emită Decizia de soluţionare.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului în lumina dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că sentinţa este legală şi temeinică.
Potrivit art. 2 alin. (5) din OUG nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 501/2002, Comisia specială de retrocedare analizează documentaţia şi dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor sau, după caz, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată.
Dispoziţiile art. 7 alin. (2) şi (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei speciale de retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, prevăd în acelaşi sens: Comisia dispune, printr-o decizie motivată, cu privire la cererea cultului religios, iar forma şi conţinutul deciziei se stabilesc de Comisie.
În conformitate cu art. 2 alin. (6) din OUG nr. 94/2000, numai Decizia Comisiei speciale de retrocedare poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ.
Or, adresa nr. 7149 din 29 mai 2003, contestată în prezenta cauză, este emisă potrivit art. 5 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România. Prin aceasta, Comisia pune în vedere petentei, actele care sunt necesare soluţionării cererilor acesteia (29 de cereri de retrocedare), iar la pct. 5, în legătură cu imobilul în discuţie, îi comunică faptul că lăcaşele de cult nu pot forma obiectul retrocedării potrivit pct. 4 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 94/2000, motiv pentru care nu-i solicită acte doveditoare.
Adresa nr. 7149/2003 nu reprezintă Decizia de soluţionare a cererii de retrocedare a imobilului, biserică, cu nr. top 1 din C.F.1 şi nr. top 7 din C.F. 1 şi C.F. 66 Sânmartin, astfel încât contestaţia reclamantei este prematur formulată.
Nemulţumită fiind de tergiversarea soluţionării cererii de retrocedare, reclamanta avea posibilitatea să solicite instanţei, obligarea pârâtei să emită Decizia prevăzută de art. 2 alin. (5) din OUG nr. 94/2000. Atacând, însă, adresa nr. 7149/2003, acţiunea nu poate fi primită, deoarece actul reprezintă o corespondenţă cu petenta, este un act preparator emiterii deciziei prevăzute de lege şi nu poate fi atacat separat.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de recurs care să poată fi analizate din oficiu, conform dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta P.O. Oradea împotriva sentinţei civile nr. 375/CA/2004 - P.I. din 7 iunie 2004, a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1706/2005. Contencios. Anulare decizie... | ICCJ. Decizia nr. 1717/2005. Contencios. La încheierea de... → |
|---|
