ICCJ. Decizia nr. 1736/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1736/2005

Dosar nr. 6934/2004

Şedinţa publică din 16 martie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 29 martie 2004, reclamantul F.C. a solicitat anularea hotărârii nr. 3574 din 30 ianuarie 2004, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Gorj şi obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 1 iunie 1955 - 1 iunie 1957.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, situaţie ce rezultă din livretul militar şi că în mod greşit Comisia de aplicare a Legii nr. 309/2002 i-a respins cererea privind recunoaşterea şi acordarea drepturilor, conform art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 299 din 6 mai 2004, a admis contestaţia formulată de reclamant, a anulat hotărârea nr. 3574 din 30 ianuarie 2004, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Gorj şi a obligat pârâta, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 1 iunie 1955 - 1 iunie 1957, începând cu data de 1 februarie 2004.

Instanţa a reţinut că din actele prezentate de reclamant, rezultă că acesta a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă.

Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Gorj.

În motivare, pârâta a susţinut, în esenţă că, în mod eronat, prima instanţă a admis acţiunea, deoarece reclamantul şi-a satisfăcut stagiul militar în unităţi militare care nu fac parte din fosta Direcţie Generală a Serviciului Muncii. Că, în realitate, numai unităţile care au aparţinut Ministerului de Interne - Direcţia Generală a Serviciului Muncii, intră sub incidenţa normelor legale invocate de reclamant.

Critica este neîntemeiată.

Din copia livretului militar seria FX nr. 042281, prezentat de reclamant, în sprijinul cererii sale, rezultă că acesta a fost folosit, ca mână de lucru, în U.M. 03939 Timişoara, în perioada iunie 1955 - iunie 1957.

După lăsarea la vatră, el a fost inclus în categoria soldaţilor neinstruiţi.

Din moment ce nu se contestă prestarea muncii pe durata stagiului militar în detaşamente de muncă organizate în acest scop, nu se justifică exceptarea reclamantului, de la acordarea drepturilor solicitate. În caz contrar, s-ar ajunge la situaţii inechitabile, de recompensare parţială doar a persoanelor care au efectuat stagiul militar în condiţii identice şi care, datorită unor împrejurări formale, ce ţin exclusiv de subordonarea ierarhică a unităţii militare, beneficiază de un tratament diferit şi, evident, discriminatoriu.

Apreciind, deci, că prima instanţă a stabilit o corectă stare de fapt în cauză şi că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a cererii, în considerarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Gorj împotriva sentinţei civile nr. 299 din 6 mai 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1736/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs