ICCJ. Decizia nr. 1737/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1737/2005
Dosar nr. 6938/2004
Şedinţa publică din 16 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 9 februarie 2004, reclamantul O.S. a solicitat anularea hotărârii nr. 8928 din 8 ianuarie 2004, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Dolj şi obligarea pârâtei să-i acorde drepturile ce i se cuvin conform Legii nr. 309/2002.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în perioada 19 octombrie 1953 - 30 decembrie 1955 a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, situaţie pe care o dovedeşte cu livretul militar.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 294 din 6 mai 2004, a admis contestaţia, a anulat hotărârea nr. 8928 din 8 ianuarie 2004, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Dolj şi obligă pârâta să-i recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 19 octombrie 1953 - 30 decembrie 1955, începând cu data de 1 ianuarie 2004.
Pentru a soluţiona astfel, instanţa a reţinut că reclamantul a efectuat serviciul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în livretul militar făcându-se menţiunea de bun serviciu combatant neinstruit.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dolj.
În motivare, pârâta a susţinut, în esenţă, că în mod eronat, prima instanţă a admis acţiunea, deoarece reclamantul şi-a satisfăcut stagiul militar în unităţi militare care nu fac parte din fosta Direcţie Generală a Serviciului Muncii. Că, în realitate, numai unităţile care au aparţinut Ministerului de Interne - Direcţia Generală a Serviciului Muncii, intră sub incidenţa normelor legale invocate de reclamant.
Critica este neîntemeiată.
Din copia livretului militar seria Dr nr. 056158, prezentat de reclamant, în sprijinul cererii sale, rezultă că acesta a prestat muncă în cadrul U.M. 03606 Detaşament Muncă Lupeni, în perioada 19 octombrie 1953 - 30 decembrie 1955.
După lăsarea la vatră, el a fost inclus în categoria soldaţilor neinstruiţi.
Din moment ce nu se contestă prestarea muncii pe durata stagiului militar în detaşamente de muncă organizate în acest scop, nu se justifică exceptarea reclamantului, de la acordarea drepturilor solicitate. În caz contrar, s-ar ajunge la situaţii inechitabile, de recompensare parţială doar a persoanelor care au efectuat stagiul militar în condiţii identice şi care, datorită unor împrejurări formale, ce ţin exclusiv de subordonarea ierarhică a unităţii militare, beneficiază de un tratament diferit şi, evident, discriminatoriu.
Apreciind, deci, că prima instanţă a stabilit o corectă stare de fapt în cauză şi că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a cererii, în considerarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Dolj împotriva sentinţei civile nr. 294 din 6 mai 2004, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1736/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1742/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|








