ICCJ. Decizia nr. 1753/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1753/2005
Dosar nr. 7135/2004
Şedinţa publică din 17 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1360 din 27 mai 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de D.E., în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, ca nefondată.
În motivare, s-a reţinut că hotărârea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 309/2000, prin care s-a acordat reclamantei, în calitate de soţie supravieţuitoare, drepturile prevăzute de lege, pentru perioada 9 iunie 1912 - 27 mai 1954, în care soţul ei a satisfăcut stagiul militar în detaşamente de muncă, este legală, neexistând dovezi pentru acordarea drepturilor, şi pentru perioada 27 mai 1954 - 1 septembrie 1955.
Nemulţumită de această soluţie, reclamanta a declarat recurs, susţinând, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este netemeinică, întrucât actele dosarului atestă că soţul ei a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă, şi în perioada 1954 - 1955.
Recursul este fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
În adevăr, din certificatul nr. 68026/48212 din noiembrie 2003, eliberat de Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, rezultă că la data de 27 mai 1954, D.G., soţul recurentei, a fost mutat de la Detaşamentul de muncă Apold, la Detaşamentul T 5 C. Ucea - Detaşament de muncă Ucea.
În carnetul de muncă aflat în xerocopie la dosar există menţiunea la nr. crt. 3, potrivit căreia D.G. a satisfăcut stagiul militar, în cadrul „MFA, secţia Regională Detaşamente Muncă nr. 6 Oraşul Stalin", în perioada 6 octombrie 1952 - 1 septembrie 1955, în calitate de normator unităţi de construcţii", menţiune făcută în baza adresei nr. 92122 din 9 ianuarie 1956, a Direcţiei Regionale de Muncă nr. 4 Oraşul Stalin.
Or, în aceste condiţii, constatarea instanţei de fond, că nu există nici un act oficial care să ateste desfăşurarea stagiului militar, într-un detaşament de muncă, şi pe perioada 27 mai 1954 - 1 septembrie 1955, este eronată.
Faptul că soţul reclamantei-recurente a făcut armata în detaşamente de muncă, în intervalul de timp în discuţie, este dovedit, dar ceea ce interesează pentru incidenţa Legii nr. 309/2002, şi nu s-a probat, este dacă şi detaşamentul T5C Ucea aparţinea Direcţiei Generale a Serviciului Muncii sau, dimpotrivă, Forţelor Armate.
Aceasta, întrucât numai în prima ipoteză devin aplicabile prevederile art. 3 din Legea nr. 309/2002.
Având în vedere că este necesară administrarea unor noi dovezi, acte de la unitatea militară specializată Piteşti şi de la Arhivele Naţionale, pentru justa soluţionare a cauzei, în baza art. 312 şi 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.E. împotriva sentinţei civile nr. 1360 din 27 mai 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1750/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1758/2005. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
