ICCJ. Decizia nr. 1752/2005. Contencios. La încheiere de suspendare executare acte. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1752/2005

Dosar nr. 5482/2004

Şedinţa publică din 17 martie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 19 martie 2004, reclamanta SC B.T. SA a solicitat anularea deciziei nr. 47 din 23 februarie 2004, emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi a procesului-verbal nr. 4961 din 30 noiembrie 2001, întocmit de organele de control din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Timiş, exonerarea de la plata sumei de 9.719.751.751 lei, reprezentând impozit şi suspendarea executării sumei contestate, până la soluţionarea acţiunii.

În motivarea acţiunii, reclamanta arată, în esenţă, că aplicarea sancţiunii de impozitare cu 90% a veniturilor pe care le-a realizat din contractul de asociere în participaţiune, încheiat cu SC B.T. SA, este nelegală, contrară dispoziţiilor Legii nr. 133/1999.

Prin încheierea şedinţei publice de la 13 aprilie 2004 s-a admis cererea prin care reclamanta solicita suspendarea executării actelor contestate, suspendare ce va persista până la soluţionarea acţiunii din dosarul nr. 2369/CA/2004, al Curţii de Apel Timişoara.

Instanţa reţine că reclamanta face dovada existenţei unui caz bine justificat, în sensul că executarea debitului ar paraliza activitatea economică a acesteia şi relaţiile comerciale în derulare, iar iminenţa producerii unui prejudiciu este dovedită prin pornirea executării silite.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, a declarat recurs împotriva încheierii din 13 aprilie 2004, susţinând că este netemeinică şi nelegală.

Menţionează că cererea de suspendare a executării a fost admisă cu uşurinţă, fără să se motiveze temeinic, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, acestea fiind verificate formal şi fără să se aibă în vedere fondul cauzei, din care rezultă că s-a stabilit legal debitul în sarcina reclamantei.

Recursul va fi respins ca nefondat.

Conform prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 (aplicabilă în cauză): „În cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanţei, să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la soluţionarea acţiunii".

Prin încheierea recurată s-a admis cererea referitoare la suspendarea executării actelor contestate şi s-a dispus suspendarea, până la soluţionarea acţiunii din dosarul nr. 2369/CA/2004.

În recurs s-a depus copie de pe sentinţa civilă nr. 398/PI, pronunţată la 27 septembrie 2004, în dosarul nr. 2369/CA/2004, al Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin care s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC B.T. SA, împotriva Ministerului Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, în sensul că s-au anulat nota de constatare din 17 decembrie 2001 şi Decizia nr. 47 din 23 februarie 2004, cu privire la obligarea reclamantei, la plata sumei de 9.661.086.693 lei, cu titlu de obligaţie fiscală.

Cum prin încheierea din 13 aprilie 2004 s-a dispus suspendarea executării celor două acte, până la soluţionarea fondului cauzei, la prima instanţă şi cum prin sentinţa civilă nr. 398/PI din 27 septembrie 2004, instanţa de fond s-a pronunţat în acest sens, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat.

Văzând şi prevederile art. 212, 299 şi 312 C. proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, împotriva încheierii din 13 aprilie 2004, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 2369/CA/2004, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1752/2005. Contencios. La încheiere de suspendare executare acte. Recurs