ICCJ. Decizia nr. 182/2005. Contencios. Anulare adresă şi raport M.A.I. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.182/2005
Dosar nr. 7865/2004
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 14 iunie 2004, J.I., având funcţia de ofiţer specialist II la Compartimentul Regim Permise Auto şi Certificate de înmatriculare din cadrul Serviciului de Evidenţă Informatizată a Persoanei Hunedoara şi gradul de inspector principal de poliţie, a chemat în judecată Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, solicitând anularea adresei nr. 1193398 din 29 aprilie 2004 şi a raportului nr. 1045406 din 26 mai 2004, ambele emise de pârâtă şi înlăturarea măsurilor dispuse împotriva sa, prin aceste acte şi repunerea sa în funcţia anterioară, respectiv calcularea şi plata unor drepturi băneşti cuvenite pentru funcţia deţinută anterior.
La termenul din 14 iulie 2004 s-a solicitat a se lua act de renunţarea reclamantului, la capătul de cerere privind calcularea şi plata acestor drepturi.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a arătat că în perioada 7 - 8 aprilie 2004 a fost controlat de inspectorii din cadrul Direcţiei Generale de Evidenţă Informatizată a Persoanei Bucureşti, în cadrul unui control tematic, desfăşurat la Serviciul de evidenţă Informatizată a Persoanei Hunedoara, că obiectivul controlului a fost verificarea modului de realizare a sarcinilor stabilite la controlul efectuat de Corpul de Control al Ministerului Administraţiei şi Internelor, în luna ianuarie 2004.
Cu ocazia controlului, arată reclamantul, au fost verificate punctual toate sarcinile, stabilindu-se că acestea au fost executate integral, ba mai mult, au fost executate şi alte sarcini pe care le apreciază că au condus la îmbunătăţirea activităţii în domeniul în care lucrează.
Concluzia controlului a fost că lucrurile s-au remediat, că nu sunt probleme deosebite, aceste concluzii fiind prezentate verbal în faţa şefului serviciului.
Mai precizează reclamantul, că nu s-a întocmit nici un material scris, că nu i-au fost prezentate nici un fel de nereguli de care ar fi răspunzător direct şi nu i s-a solicitat nici un raport, nici înainte de începerea controlului, nici după finalizarea acestuia.
În aceste condiţii apreciază că nu au fost respectate prevederile Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 350 din 22 noiembrie 2002, cap. IV, cu privire la procedura cercetării prealabile.
Prin urmare, arată reclamantul, i s-a aplicat sancţiunea disciplinară „diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită, cu 20%, pe o perioadă de 3 luni", prevăzută de art. 58 lit. b) din Legea nr. 360/2002, modificată prin OG nr. 89/2003, deşi conform art. 59 din lege, sancţiunile disciplinare se stabilesc şi se aplică, numai după cercetarea prealabilă, cercetare ce nu a avut loc şi mai mult, nici după aplicarea sancţiunii, nu i s-au adus la cunoştinţă, concret, abaterile comise, în dispoziţia de sancţionare fiind trecute doar generalităţi, fără individualizarea abaterilor constatate.
Ulterior contestării acestei sancţiuni, în perioada 6 - 7 mai 2004 a avut loc un alt control efectuat de ofiţeri din cadrul aceleiaşi direcţii, încălcându-se, astfel, în opinia reclamantului, prevederile art. 47 din Ordinul nr. 350/2002 şi întocmindu-se un raport prin care s-au menţinut sancţiunile dispuse anterior.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 145 din 14 iulie 2004, a admis acţiunea reclamantului, a anulat actele atacate în partea referitoare la aplicarea măsurilor de sancţionare şi modificare a muncii reclamantului şi l-a repus pe acesta, în funcţia deţinută anterior actelor anulate. Totodată, instanţa de fond a luat act de renunţarea reclamantului, la capătul de cerere privind calcularea şi plata drepturilor băneşti.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut, pe de o parte, că prin actele atacate nu sunt concretizate faptele pe baza cărora s-au aplicat cele două măsuri, respectiv cea a diminuării salariului şi cea a „modificării contractului de muncă", prin eliberarea reclamantului din funcţia deţinută.
Pe de altă parte, s-a reţinut că raportul atacat, referindu-se la mai multe persoane din cadrul instituţiei, nu conţine răspunsul la contestaţia adresată de reclamant, iar concretizările făcute prin acest raport, nu acoperă viciul ce afectează adresa emisă la 29 aprilie 2004.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că nu s-a efectuat procedura prealabilă şi că măsurile au fost luate cu încălcarea dispoziţiilor art. 50 şi art. 59 alin. (1), (3) şi (10) din Legea nr. 360/2002.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că instanţa de fond a admis în mod greşit acţiunea reclamantului, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 360/2002, precum şi cu faptul că din conţinutul raportului întocmit de reclamant şi a procesului-verbal de prezentare a materialului de sesizare şi aducere la cunoştinţă a concluziilor cercetării, a rezultat faptul că acesta a recunoscut aspectele prezentate de colectivul de control, asumându-şi, totodată, responsabilitatea pentru încălcările metodologiei în domeniu.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform dispoziţiilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ., cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept, pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor, orice împrejurări de fapt ori de drept, iar potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (5), acesta are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului.
În cauză, se constată, pe de o parte, că prin întâmpinare, intimata-pârâtă a susţinut că din conţinutul raportului întocmit de reclamant şi procesului-verbal de prezentare a materialului de sesizare şi aducere la cunoştinţă a concluziilor cercetării, a rezultat faptul că acesta a recunoscut aspectele prezentate de colectivul de control, asumându-şi, totodată, responsabilitatea pentru încălcarea metodologiei în domeniu.
Pe de altă parte, se constată că în dosarul de fond există un raport al reclamantului, dar nedatat.
În plus, se constată că între cele susţinute în întâmpinare şi raportul din 26 mai 2004, se reliefează aspecte contradictorii privind efectuarea procedurii prealabile.
Mai mult, în recurs, intimatul-reclamant a depus un alt raport, din 6 mai 2004, precum şi un proces-verbal de prezentare a materialului de sesizare şi aducere la cunoştinţă a concluziilor cercetării, înscrisuri care nu au fost depuse în dosarul instanţei de fond.
În aceste condiţii, se impune a se proceda, pentru aflarea adevărului, la suplimentarea probatoriului, prin solicitarea unor explicaţii, ambelor părţi, cu privire la numărul şi conţinutul rapoartelor întocmite de intimatul-reclamant, a datei la care au fost acestea înregistrate (deci a succesiunii lor în timp), precum şi a existenţei unor procese-verbale (doar unul dintre acestea fiind depus în dosarul de recurs).
Abia după clarificarea acestei situaţii, se poate păşi la verificarea legalităţii actelor atacate din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 360/2002 şi a Ordinului nr. 350/2002.
În ipoteza în care s-ar ajunge la concluzia că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 360/2002, se impune a se examina faptele imputate, în raport cu fişa postului intimatului-reclamant.
Pentru a se proceda în sensul celor arătate, urmează a se admite recursul, a se casa sentinţa atacată şi a se trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, împotriva sentinţei civile nr. 144 din 14 iulie 2004, a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1775/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1840/2005. Contencios. Excepţia de... → |
|---|
