ICCJ. Decizia nr. 1786/2005. Contencios. Anulare Ordin M.A.P.D.R. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1786/2005
Dosar nr. 7824/2004
Şedinţa publică din 18 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 278 din 6 august 2004, a admis în parte acţiunea reclamantelor SC P. SA şi SC T.C. SRL, formulată în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii, Apelor, Pădurilor şi Mediului şi R.N.P. R. şi a hotărât anularea, ca nelegală, a dispoziţiilor art. 1 şi 3 din Ordinul Ministerului Agriculturii, Apelor, Pădurilor şi Mediului nr. 391 din 10 iunie 2003 (M. Of. nr. 430/19.06.2003) („Ordinul"). Prin aceeaşi hotărâre s-au înlăturat din art. 4 al aceluiaşi ordin, dispoziţiile care fac referire la articolele anulate, respectiv la art. 3, s-a respins, ca neîntemeiată, petiţia reclamantelor, cu privire la art. 2 din ordin, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale acestuia. Au fost, totodată, anulate Instrucţiunile R.N.P. R. nr. 15158/2003 şi nr. 15252/2003, emise în baza ordinului. În fine, prin sentinţa instanţei de fond s-au respins, ca neîntemeiate, excepţiile şi inadmisibilităţile invocate de pârâte, incluzând tardivitatea formulării acţiunii, şi s-a luat act de renunţarea la judecată, a reclamantelor faţă de cei doi conducători ai autorităţii emitente ale actelor atacate, I.S. şi I.D.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 22 iunie 2004, cele două reclamante au introdus a doua cerere vizând anularea ordinului intrat în vigoare la 19 iunie 2003, având ca obiect predarea, spre exploatare, a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică a statului, care face obiectul vânzării de către R.N.P. R., după ce anterior, prin încheierea pronunţată la 23 martie 2004, s-a luat act de renunţarea la judecată a primei acţiuni, având acelaşi obiect şi fiind formulată de aceleaşi societăţi reclamante, ce fusese introdusă la data de 3 octombrie 2003, înregistrată sub numărul de dosar 3831/2003.
Referitor la excepţia de tardivitate a acţiunii reclamantelor, invocată de pârâte, în raport cu prevederile art. 5 din Legea nr. 29/1990, instanţa a reţinut că aceasta este nefondată, întrucât, dată fiind formularea lacunară a art. 5 sus menţionat, este firesc ca interpretarea sintagmei privind „comunicarea actului administrativ contestat", să se facă prin calculul termenului de un an stipulat în acest text, în continuarea termenului de 30 de zile de la data la care autoritatea a comunicat sau trebuia să comunice petiţionarilor, soluţia dată în plângerile acestora.
Astfel, aplicând această metodă de calcul, instanţa de fond a stabilit că termenul de un an se împlinea la 3 august 2004, dar cum în cauză reclamantele au formulat cea de-a doua acţiune, identică cu prima, la 22 iunie 2004, este evident că acţiunea nu este tardivă, fiind formulată înlăuntrul termenului de un an.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa a reţinut că sub aspectul conformităţii sale, ordinul conţine în art. 1, reglementări care exced dispoziţiilor art. 25 şi 26 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 695/1998, indicat în preambulul ordinului, prevăzând cerinţe noi, condiţionări excesive şi nejustificate, astfel că se impune anularea, ca nelegală, a acestor dispoziţii.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat recurs, pârâtele R.N.P. R. şi Ministerul Agriculturii, Apelor, Pădurilor şi Mediului, acesta din urmă denumit în prezent, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
În esenţă, ambele recurente au criticat hotărârea pronunţată, cu precădere datorită faptului că s-a respins excepţia de tardivitate a acţiunii reclamantelor, introdusă la data de 22 iunie 2004, în vreme ce ordinul a cărui anulare parţială s-a solicitat, a fost publicat în M. Of. nr. 430/19.06.2003. S-a arătat de către ambele recurente-pârâte, că interpretarea instanţei, în sensul că art. 5 din Legea nr. 29/1990, are o formulare lacunară, deoarece legiuitorul nu a prevăzut ipoteza actelor administrative cu caracter normativ, ce nu sunt susceptibile de comunicare, ci numai de publicare, nu poate fi primită, fiind o simplă adăugare la lege.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a mai arătat de către recurente, că instanţa, în mod greşit a apreciat că a fost respectată condiţia îndeplinirii procedurii prealabile obligatorii, potrivit art. 5 din Legea nr. 29/1990, în cazul de faţă termenul de 30 de zile pentru formularea acestei plângeri, începând să curgă la data de 19 iunie 2003, data publicării ordinului în Monitorul Oficial şi împlinindu-se la 19 iulie 2003, plângerea prealabilă fiind greşit adresată, numai pârâtei R.N.P. R., la 2 iulie 2003, deşi autoritatea emitentă a ordinului este Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi în plus, fiind formulată de Asociaţia F., din care fac parte 48 de membri fondatori, printre care şi cele 2 societăţi reclamante.
Referitor la fondul cauzei, cele două recurente au criticat hotărârea instanţei de fond, pe de o parte pentru că Ordinul nr. 391/2003 este un act administrativ adoptat în exercitarea atribuţiilor de control ierarhic, în sensul că ministerul de resort controlează modul de exploatare, valorificare şi comercializare a tuturor produselor specifice fondului forestier, iar pe de altă parte, pentru că instanţa, analizând conţinutul ordinului a cărui anulare s-a solicitat, a avut în vedere numai forma iniţială a acestuia, fără a ţine seama de modificările aduse printr-un Ordin subsecvent, cu nr. 1013 din 12 decembrie 2003, ceea ce demonstrează, în opinia recurentelor, că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii.
Examinând cu precădere motivele de recurs vizând tardivitatea acţiunii reclamantelor, Înalta Curte apreciază, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi prin prisma prevederilor legale incidente în cauză, că ambele recursuri sunt fondate, reţinând următoarele consideraţiuni:
Hotărârea primei instanţe, de respingere a excepţiei privind tardivitatea formulării cererii se întemeiază pe aprecierea eronată a înscrisurilor de la dosar, ca şi pe aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990.
Potrivit acestui text de lege, cel ce se consideră vătămat într-un drept al său, nu va putea introduce cererea la instanţă, pentru apărarea dreptului, mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ, a cărui anulare se cere.
În cauză, fiind vorba de un act normativ, aplicabil unui segment social economic determinat, respectiv ordinul privind predarea, spre exploatare, a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică a statului, care face obiectul vânzării de către R.N.P. R., modalitatea de comunicare a acestuia o reprezintă publicarea în Monitorul Oficial.
Din această perspectivă este de necontestat că ordinul contestat a fost publicat în M. Of. nr. 430/19.06.2003, reclamantele luând, astfel, cunoştinţă de existenţa lui la acel moment.
De altfel, împrejurarea că reclamantele au luat cunoştinţă de apariţia şi existenţa ordinului, chiar de la momentul publicării sale în Monitorul Oficial, rezultă şi din cuprinsul plângerii formulate de către Asociaţia F., sub nr. 5556 din 2 iulie 2003, adresată R.N.P. R., plângere semnată şi de către reclamantele-intimate şi pretins de către acestea, a echivala cu îndeplinirea procedurii prealabile, de asemenea prevăzută în art. 5 al Legii nr. 29/1990.
Faţă de data luării la cunoştinţă, respectiv 19 iunie 2003, introducerea acţiunii de către reclamante (cea de a doua, în condiţiile în care la judecarea primei cereri cu conţinut identic s-a renunţat conform art. 246 C. proc. civ.), la 22 iunie 2004, apare ca fiind tardivă, cu depăşirea termenului de decădere de un an, prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990.
Astfel fiind, instanţa în mod greşit a respins excepţia de tardivitate invocată, apreciind printr-o interpretare nesusţinută legal şi nici jurisprudenţial, că cererea reclamantelor a fost formulată cu îndeplinirea tuturor cerinţelor de procedură în litigiile de contencios administrativ.
Constatând că acest motiv de recurs, susţinut de ambele recurente, este pe deplin întemeiat, Înalta Curte, conform art. 312 C. proc. civ., va admite recursurile formulate, va casa hotărârea atacată şi pe fond, va respinge acţiunea reclamantelor, ca tardiv formulată, fără a se mai impune, din această perspectivă, examinarea celorlalte critici formulate, vizând fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de R.N.P. R. şi de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, împotriva sentinţei civile nr. 278 din 6 august 2004, a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea formulată de SC T.C. SRL Piatra Neamţ şi SC P. SA Piatra Neamţ, ca tardivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1779/2005. Contencios. Refuz eliberare... | ICCJ. Decizia nr. 1792/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
