ICCJ. Decizia nr. 1850/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1850/2005
Dosar nr. 6653/2004
Şedinţa publică din 22 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 10 martie 2004, reclamanta S.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, anularea hotărârii nr. 1821 din 19 ianuarie 2004 şi obligarea pârâtei să-i ateste calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
În motivare, reclamanta a susţinut că, deşi a dovedit că s-a născut în timpul refugiului părinţilor săi, dobândind acelaşi statut de refugiat, ca aceştia, pârâta i-a respins nejustificat cererea de acordare a drepturilor legale compensatorii.
Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 515 din 13 aprilie 2004, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei, statutul de refugiat pe perioada 28 iulie 1943 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 decembrie 2003.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 şi cu împrejurarea că, născându-se în timpul refugiului părinţilor săi, din Ardealul de Nord, în localitatea Zlatna, judeţul Alba, a suferit prejudicii, prin refugiere. Că, din motive de echitate, nu poate avea un tratament discriminatoriu, în condiţiile în care legea nu prevede expres excluderea acestei categorii de persoane, de la acordarea drepturilor respective.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş.
Criticând hotărârea atacată, recurenta a arătat că soluţia este nelegală, întrucât nici OG nr. 105/1999, nici Legea nr. 189/2000 nu conţin reglementări exprese referitoare la drepturile persoanelor născute în timp ce părinţii erau strămutaţi sau refugiaţi.
Mai mult decât atât, nu s-au respectat prevederile Precizărilor nr. 1026/2002 ale Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, care menţionează că nu beneficiază de prevederile actului normativ în discuţie, copiii care s-au născut în perioada de strămutare sau refugiu ale părinţilor.
Recursul se va admite, în sensul şi în considerarea celor ce se vor expune în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) teza I C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".
În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuţia părţilor, orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii şi să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depăşească obiectul litigiului.
În ceea ce priveşte cauza dedusă judecăţii, într-adevăr, împrejurările de fapt invocate de către intimata-reclamantă, nu au putut fi verificate suficient prin probele administrate, înscrisurile de stare civilă nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost completată şi modificată, de dispoziţiile acestei ordonanţe beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin „persoană strămutată în altă localitate", conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".
Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine incidenţa prevederilor legale mai sus citate şi pentru a vedea, astfel, dacă intimata-reclamantă este îndreptăţită la acordarea drepturilor compensatorii, trebuiau determinate, fără echivoc, perioada, cauza şi împrejurările refugiului reclamantei şi al familiei, întrucât singurele probe administrate relevă situaţia adopţiei, şi nu pe cea a persecuţiilor etnice şi a refugiului,
Având în vedere aceste motive, în considerarea prevederilor art. 313 teza I C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, pentru suplimentarea probatoriului, prin orice mijloc de dovadă admis de lege, în sensul celor de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş împotriva sentinţei civile nr. 515 din 13 aprilie 2004, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1848/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1852/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
