ICCJ. Decizia nr. 1848/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1848/2005
Dosar nr. 6651/2004
Şedinţa publică din 22 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 5 ianuarie 2004, reclamanta M.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 12817 din 25 noiembrie 2003, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea, reclamanta a susţinut că, deşi a dovedit că s-a născut în timpul refugiului părinţilor săi, dobândind acelaşi statut de refugiat cu aceştia, pârâta i-a respins nejustificat cererea de acordare a drepturilor legale compensatorii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 165 din 29 ianuarie 2004, a reţinut că, în raport cu dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 29/1990 (în vigoare la acel moment) şi cu domiciliul reclamantei, nu are competenţa teritorială să soluţioneze pricina şi a declinat competenţa, în favoarea Curţii de Apel Cluj.
Judecând în fond cauza, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 499 din 6 aprilie 2004, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să recunoască reclamantei, statutul de refugiat pe perioada 7 iunie 1943 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 noiembrie 2003.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 şi cu împrejurarea că, născându-se în timpul refugiului părinţilor săi, din Ardealul de Nord, în Alba Iulia, a suferit prejudicii prin refugiere, că din motive de echitate, nu poate avea un tratament discriminatoriu, în condiţiile în care legea nu prevede expres excluderea acestei categorii de persoane, de la acordarea drepturilor respective.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
Recurenta a arătat, în esenţă, că prima instanţă a încadrat-o pe reclamantă, abuziv, în prevederile Legii nr. 189/2000, fără a exista suficiente dovezi privind persecuţiile exercitate din motive etnice şi privind statutul de refugiat al părinţilor reclamantei.
Recursul este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) teza I C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".
În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuţia părţilor, orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii şi să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depăşească obiectul litigiului.
În ceea ce priveşte cauza dedusă judecăţii, într-adevăr împrejurările de fapt invocate de către intimata-reclamantă, nu au putut fi verificate suficient prin probele administrate, înscrisurile depuse (constând în acte de stare civilă) şi declaraţiile extrajudiciare din dosar nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu.
Astfel, deşi din declaraţiile martorilor G.I. şi G.M., reiese că reclamanta s-a năsut în timpul refugiului părinţilor, din Ardealul de Nord (fără a se indica localitatea de domiciliu), în localitatea Mislea, judeţul Prahova, din actele de stare civilă rezultă că locul naşterii reclamantei nu este această din urmă localitate, ci Alba Iulia, raionul Alba, fără să existe nici o altă dovadă care să lămurească această împrejurare, mai ales că neconcordanţa este şi în ceea ce priveşte datele (părinţii s-au refugiat în 1940, iar reclamanta s-a născut în 1943).
Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine incidenţa prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 şi pentru a vedea, astfel, dacă intimata este îndreptăţită la acordarea drepturilor compensatorii, trebuiau determinate fără echivoc, perioada, cauza, locul şi împrejurările refugiului părinţilor reclamantei, Curtea, în temeiul art. 313 teza I C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, pentru suplimentarea probatoriului, prin audierea nemijlocită a martorilor specificaţi, precum şi prin orice altă dovadă permisă de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 499 din 6 aprilie 2004, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1847/2005. ContenciosŞI FISCAL. Refuz... | ICCJ. Decizia nr. 1850/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
