ICCJ. Decizia nr. 1888/2005. Contencios. Anulare Ordin I.G.P. F. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1888/2005
Dosar nr. 1108/2004
Şedinţa publică din 22 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 18 martie 2002, reclamantul C.M. a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi pe generalul A.N., solicitând anularea Ordinului nr. 96753 din 4 ianuarie 2002, prin care i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară a „mustrării scrise", precum şi obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale şi morale, cauzate prin aplicarea acestei măsuri.
Curtea de Apel Iaşi a pronunţat sentinţa civilă nr. 146 din 20 octombrie 2003, prin care a respins excepţiile invocate de pârâţi, privind lipsa calităţii procesuale pasive, tardivitatea acţiunii şi autoritatea de lucru judecat şi, pe fondul cauzei, a respins acţiunea.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul, consilier juridic la InspectoratulJudeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi, cu grad de locotenent-colonel, a avizat ordinul de trecere în rezervă a unui plutonier adjutant, ca urmare a clasării medicale, ca inapt, pentru serviciul militar, deşi nu exista avizul Comisiei Centrale de Expertiză Medico - Militară a Ministerului Administraţiei şi Internelor.
În raport cu abaterea săvârşită, reclamantul a fost sancţionat disciplinar cu „mustrare scrisă", la emiterea ordinului de sancţionare fiind respectate dispoziţiile Legii nr. 80/1995 şi ale Regulamentului disciplinei militare.
Instanţa a mai reţinut că efectele sancţiunii au încetat de drept după 2 luni de la data aplicării şi că din luna noiembrie 2002, reclamantul a fost pensionat medical, încetând raporturile de serviciu cu pârâţii.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul C.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamantul a arătat că instanţa nu s-a pronunţat asupra legalităţii ordinului contestat şi nu a analizat criticile aduse, respectiv neefectuarea cercetării prealabile prevăzute de lege, încălcarea dreptului la apărare, al persoanei sancţionate disciplinar şi nerespectarea cerinţelor de formă privind conţinutul actului, şi anume, nearătarea motivelor care au stat la baza emiterii ordinului, a faptelor imputate, a temeiului legal al abaterii reţinute, a termenului şi a organului la care putea fi atacat actul.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate şi cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, Curtea reţine că prin încheierea din 26 mai 2003, Curtea de Apel Iaşi a dispus conexarea dosarului nr. 1801/2003, la dosarul nr. 263/2003, asupra acţiunilor conexe, pronunţând sentinţa civilă nr. 146 din 20 octombrie 2003.
În dosarul nr. 163/2003, format în fond după casarea cu trimitere, conform deciziei nr. 850 din 4 martie 2003, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca şi în dosarul nr. 1801/2003, reclamantul a solicitat anularea ordinului prin care a fost sancţionat disciplinar, cu „mustrare scrisă", susţinând că sancţiunea aplicată este abuzivă, nemotivată, fără respectarea legii şi prin încălcarea dreptului la apărare.
Susţinerile reclamantului nu sunt întemeiate, ordinul contestat fiind emis cu respectarea normelor legale în materie în vigoare la acea dată, respectiv dispoziţiile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare şi prevederile Regulamentului disciplinei militare.
Întrucât actele normative sus-menţionate nu conţin prevederi referitoare la conţinutul obligatoriu al unui ordin de sancţionare, nu se poate reţine că înscrisul atacat în care se menţionează sancţiunea dispusă, temeiul legal şi o consemnare sumară a abaterii disciplinare, nu a respectat reglementările existente în privinţa cadrelor militare.
Curtea constată că pârâţii au respectat şi dispoziţiile din Regulamentul Disciplinei Militare, referitoare la aplicarea sancţiunii disciplinare după efectuarea cercetării şi dovedirea vinovăţiei, aspecte consemnate în nota raport nr. 103815 din 4 ianuarie 2002, aprobată de şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
Cât priveşte încălcarea dreptului la apărare al reclamantului, probele dosarului nu confirmă această critică, pârâţii aducându-i la cunoştinţă măsura dispusă şi apoi, reverificând situaţia şi menţinând sancţiunea mustrării, ale cărei efecte au încetat, de altfel, după 2 luni, astfel cum a reţinut în mod corect instanţa de fond.
Referitor la existenţa abaterii disciplinare, aceasta a fost bine reţinută în sarcina reclamantului care a avizat pentru legalitate, un ordin de trecere în rezervă emis în neconcordanţă cu ordinele şi instrucţiunile militare în vigoare în anul 2001.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea va constata ca nefondate, criticile aduse sentinţei şi în consecinţă, va respinge recursul, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.M., împotriva sentinţei civile nr. 146/c/a din 20 octombrie 2003, a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1884/2005. Contencios. Refuz acordare sumă... | ICCJ. Decizia nr. 1890/2005. Contencios. Anulare decizie M.F.P.... → |
|---|
