ICCJ. Decizia nr. 1902/2005. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1902/2005
Dosar nr. 8415/2004
Şedinţa publică din 22 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 5 iunie 2002, municipiul Braşov a chemat în judecată SC C. SA Braşov şi Ministerul Economiei şi Comerţului, solicitând constatarea nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M.03 nr. 1646 din 10 februarie 1995, referitor la terenul şi clădirea ce se regăsesc în lista anexă 1 la poziţia nr. 27 şi pe cale de consecinţă, instanţa urmând a dispune radierea din cartea funciară, a dreptului de proprietate al societăţii comerciale pârâte şi înscrierea dreptului de proprietate al unităţii administrativ-teritoriale.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că actul administrativ contestat a fost emis cu încălcarea prevederilor Legii nr. 84/1995, Legii nr. 15/1990 şi HG nr. 834/1991, întrucât atât construcţia, cât şi terenul aferent în care funcţionează Grădiniţa nr. 39, aparţin Statului Român, prin Ministerul Educaţiei şi Cercetării, astfel cum atestă şi extrasul C.F. nr. 16688/1999.
Pe parcursul judecăţii în fond, desfăşurate la Curtea de Apel Bucureşti, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 216 din 6 mai 2004, prin care a respins excepţia invocată de municipiul Braşov, privind neconstituţionalitatea art. 5 alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ.
Prin sentinţa nr. 90 din 6 iulie 2004, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis excepţia invocată de pârâţi şi a respins acţiunea, ca tardiv formulată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta a introdus cererea de anulare, cu depăşirea termenului de un an prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990. Astfel, reclamanta a sesizat Judecătoria Braşov care ulterior, şi-a declinat competenţa, la data de 5 iunie 2002, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, contestat în cauză, fiind intabulat în cartea funciară, la data de 6 decembrie 1999.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul municipiul Braşov, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamantul a învederat că nici certificatul de atestare, nici încheierea judecătorului de carte funciară prin care s-a dispus intabularea actului administrativ, nu i-au fost comunicate, neputându-se considera că înscrierea în cartea funciară a dreptului atestat pârâtei, este opozabilă unităţii administrativ-teritoriale.
Reclamantul a luat cunoştinţă de existenţa actului, la 3 iulie 2003 şi l-a atacat în termenul de un an prevăzut de art. 5 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, care termen procedural are caracterul unui termen de prescripţie, susceptibil de întrerupere sau suspendare potrivit Decretului nr. 167/1958.
O altă critică priveşte ignorarea de către instanţă, a faptului că reclamantul a dovedit că imobilul în litigiu face parte din domeniul public al municipiului Braşov, fiind un bun inalienabil.
Reclamantul a mai învederat ca un ultim motiv de recurs, că instanţa a acordat integral cheltuielile de judecată solicitate de SC C. SA Braşov, fără a se pronunţa asupra cererii de reducere a onorariului de avocat, în raport cu lucrările concrete efectuate în cauză şi de faptul că la dezbaterea pe fond, pârâta a fost reprezentată de consilierul juridic al societăţii, şi nu de avocatul ales.
Analizând actele dosarului, în raport cu motivele invocate şi cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, împrejurarea că actul contestat nu a fost comunicat reclamantului, este lipsită de relevanţă în cauză, municipiul Braşov având calitatea de terţ, iar pârâtul Ministerul Economiei şi Comerţului neavând obligaţia legală de a le comunica înscrisul în litigiu, întocmit în favoarea unei alte persoane juridice.
În consecinţă, termenul de sesizare a instanţei, de un an, care este un termen de decădere, a început să curgă pentru reclamant, de la data de 6 decembrie 1999, când certificatul de atestare a dreptului de proprietate a devenit opozabil erga omnes, prin efectul intabulării în cartea funciară, în conformitate cu prevederile art. 27 din Legea nr. 7/1996, a cadastrului şi a publicităţii imobiliare.
Nici cea de-a doua critică adusă hotărârii în recurs, nu este întemeiată, întrucât pentru realizarea dreptului de proprietate al vechilor proprietari este deschisă calea acţiunii în revendicare de la cel care invocă acelaşi drept, certificatul de atestare neafectând în nici un fel acest drept.
De altfel, rezultă că există pe rolul Judecătoriei Braşov, o cauză având ca obiect acţiunea în revendicarea aceluiaşi imobil, instanţa civilă având nu numai căderea, dar şi obligaţia de a examina titlurile de proprietate prezentate de părţi, cu privire la bunul revendicat şi să dea eficienţă actului care face dovada proprietăţii.
Aşadar, soluţionând cauza, pe excepţie, în mod corect instanţa de fond nu a examinat temeinicia susţinerii reclamantului cu privire la adevăratul proprietar al imobilului.
Curtea nu poate primi nici motivul de recurs privind cuantumul cheltuielilor de judecată, constând în onorariul de avocat, având în vedere faptul că pârâtei i s-a asigurat asistenţă juridică, încă de la data introducerii acţiunii la Judecătoria Braşov, la 5 iunie 2002, justificându-se includerea onorariului integral, în cheltuielile de judecată, la plata cărora a fost obligat reclamantul, potrivit art. 274 C. proc. civ.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de municipiul Braşov, prin Primarul G.S., împotriva sentinţei nr. 90/F din 6 iulie 2004, a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1899/2005. Contencios. Anulare decizie C.N.A.... | ICCJ. Decizia nr. 1903/2005. Contencios. Anulare proces verbal... → |
|---|
