ICCJ. Decizia nr. 1898/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1898/2005
Dosar nr. 7264/2004
Şedinţa publică din 22 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 4 februarie 1999, reclamanta SC N.C. SRL Manasia a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa, solicitând anularea deciziei nr. 106 din 19 ianuarie 1999 şi a procesului-verbal din 13 iunie 1997 şi exonerarea societăţii de plata sumei de 41.903.919 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că organul de control a reţinut că nu constituie documente justificative, cele 17 facturi emise în perioada februarie 1995 - februarie 1996, ce au fost înregistrate în lunile martie şi mai 1997, împrejurare în raport cu care s-a procedat la recalcularea impozitului pe profit, a T.V.A. şi a majorărilor de întârziere aferente.
Or, întrucât atât T.V.A., cât şi impozitul pe profit au fost corect calculate şi achitate la data livrării mărfurilor, nu sunt datorate sumele reţinute prin actul de control.
Prin sentinţa civilă nr. 1261 din 17 mai 2004, pronunţată în fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea şi a dispus anularea, ca nelegale, a actelor administrative contestate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că facturile avute în vedere în cauza penală în care a fost condamnat administratorul societăţii comerciale, pentru evaziune fiscală, sunt aceleaşi cu cele consemnate în procesul-verbal de control, prejudiciul produs bugetului de stat, prin fapta penală, fiind identic cu cel stabilit de organele financiare, respectiv suma de 7.285.972 lei, debit şi 5.175.954 lei, majorări de întârziere.
Expertiza contabilă efectuată în procesul penal a infirmat calculul sumelor, stabilind alte valori, care au fost deja achitate, astfel încât reclamanta nu are nici o obligaţie de plată în urma emiterii actelor administrative contestate.
Împotriva sentinţei au declarat recursuri, pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice şi această din urmă instituţie, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Astfel, pârâţii au arătat că instanţa nu s-a conformat prevederilor art. 315 C. proc. civ., în sensul că nu a respectat indicaţiile deciziei de casare privind analizarea şi soluţionarea acţiunii pentru toate sumele reţinute, prin actul de control din 13 iunie 1997.
Instanţa de fond şi-a întemeiat în mod greşit soluţia, pe Decizia penală nr. 568/1999 a Tribunalului Ialomiţa, din conţinutul căreia nu rezultă că procesul penal ar fi vizat aceleaşi sume stabilite de organele financiare şi oricum, a privit pe administratorul firmei, şi nu societatea comercială reclamantă în cauză.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate şi cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Astfel, pârâţii nu au avut în vedere faptul că la rejudecarea cauzei au fost administrate probele cu acte indicate în Decizia de casare cu trimitere, respectiv rechizitoriul din 17 noiembrie 1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, expertiza contabilă efectuată în faza de urmărire penală la 15 februarie 1997 şi raportul suplimentar de expertiză.
Chiar pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa, prin întâmpinare depusă la 19 septembrie 2001, în dosarul nr. 1239/2001, al Curţii de Apel Bucureşti, format în urma casării cu trimitere, şi-a precizat poziţia, arătând că obligaţiile de plată stabilite prin procesul verbal din 13 iunie 1997, au fost recalculate.
Astfel, obligaţiile de plată sunt: 1.313.882 lei impozit pe profit; 1.152.506 lei, majorări aferente şi 863.429 lei, majorări T.V.A., creanţe achitate de societatea comercială reclamantă.
În acelaşi sens, în acelaşi dosar, s-a depus şi nota nr. 107989 din 28 iunie 1999, adresată Judecătoriei Urziceni, pentru procesul penal privind pe inculpata D.A., administratorul societăţii comerciale.
În aceste împrejurări, Curtea constată că instanţa de fond a reţinut o corectă situaţie de fapt, în sensul că, potrivit noilor probe, calculul creanţelor bugetare a fost infirmat, expertiza contabilă stabilind alte valori ale debitelor, constând în impozit pe profit şi majorări T.V.A. şi aferente impozitului pe profit.
Întrucât prin Decizia penală nr. 568 din 29 octombrie 1999, a Tribunalului Ialomiţa, s-a dispus obligarea inculpatei D.A., la plata către partea civilă, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa, a aceloraşi trei sume, în mod justificat s-a reţinut că societatea reclamantă nu mai are nici o obligaţie de plată.
În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 1261 din 17 mai 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Respinge şi recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în nume propriu, împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1890/2005. Contencios. Anulare decizie M.F.P.... | ICCJ. Decizia nr. 1899/2005. Contencios. Anulare decizie C.N.A.... → |
|---|
