ICCJ. Decizia nr. 1981/2005. Contencios. Anulare decizie D.G.F.P. Giurgiu şi acte vamale. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1981/2005

Dosar nr. 2615/2004

Şedinţa publică din 25 martie 2005

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 7 martie 2003, la Tribunalul Giurgiu, SC S.R. SRL Giurgiu a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 22 din 13 februarie 2003, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu şi a actelor constatatoare nr. 49 - 82, încheiate de Direcţia Generală a Vămilor - Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Bucureşti.

În motivare, contestatoarea a arătat că în perioada octombrie 2000 - iunie 2001 a importat mărfuri în regim de perfecţionare activă cu suspendare, import acordat conform autorizaţiei nr. 3338 din 1 iunie 2000, cu depunerea declaraţiilor vamale, şi că în luna noiembrie 2002, Biroul Vamal de Control şi Vămuire a Frontierei Giurgiu a efectuat un control, vizând modul de încheiere al operaţiunilor. În urma acestui control s-a reţinut încheierea în totalitate a operaţiunilor suspensive şi s-au stabilit sancţiuni pecuniare, fără, însă, a se avea în vedere că la data finalizării controlului, reprezentanţii SC S.R. SRL nu au fost în măsură să prezinte documente justificative, dar acestea au fost prezentate ulterior controlului.

Astfel, s-a stabilit în sarcina contestatoarei, obligaţia de plată a sumei de 3.195.079.995 lei reprezentând taxe vamale, comisioane de plată şi T.V.A., deşi suma datorată era de 1.638.611.011 lei.

Prin sentinţa nr. 79/CA din 3 noiembrie 2003, Tribunalul Giurgiu a admis contestaţia formulată de SC S.R. SRL Giurgiu şi a anulat în parte actele constatatoare încheiate de Direcţia Generală a Vămilor - Biroul Vamal Giurgiu.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu şi Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 1962 din 14 mai 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, în camera de consiliu, potrivit dispoziţiilor art. 308 C. proc. civ., a luat în examinare admisibilitatea în principiu a recursurilor şi ca urmare, a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 79/CA din 3 noiembrie 2003, a Tribunalului Giurgiu şi a admis în principiu, recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu.

Mai înainte, însă, de a exercita controlul judiciar asupra motivelor recursului declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, competenţa judecării recursului de faţă, având în vedere dispoziţiile art. 299 alin. (3) C. proc. civ.

Ca urmare, recursul va fi trimis, spre soluţionare, instanţei imediat superioare celei care a pronunţat sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Trimite, spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Giurgiu, împotriva sentinţei civile nr. 79/CA din 3 noiembrie 2003 a Tribunalului Giurgiu.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1981/2005. Contencios. Anulare decizie D.G.F.P. Giurgiu şi acte vamale. Recurs