ICCJ. Decizia nr. 1989/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1989/2005
Dosar nr. 5517/2004
Şedinţa publică din 25 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 12 februarie 2004, la Curtea de Apel Cluj, reclamantul P.G. a chemat în judecată pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se anuleze hotărârea nr. 11.863 din 29 octombrie 2003, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la recunoaşterea calităţii de refugiat şi implicit, a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea cererii a susţinut, în esenţă, că în perioada aprilie 1944 - septembrie 1944 a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu, Bârlad şi să se stabilească în comuna Merişor, ca urmare a apropierii trupelor ruseşti de graniţa de est a României.
Prin sentinţa nr. 435 din data de 18 martie 2004, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantului, reţinând, în esenţă, că reclamantul nu a dovedit persecuţia etnică la care a fost supus şi că simpla schimbare a domiciliului, ca urmare a temerii apropierii trupelor ruseşti de teritoriul României, nu reprezintă o persecuţie etnică.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, P.G., susţinând că prin adresa nr. 6555 din 20 noiembrie 2003, Casa Judeţeană de Pensii Cluj a comunicat reclamantului, că cererea sa a fost admisă, prin hotărârea nr. 11.863, pentru ca apoi să revină cu o altă adresă, sub nr. 6555 din 12 ianuarie 2004, prin care să comunice reclamantului, că soluţia corectă era de respingere a cererii, ca urmare a faptului că localitatea Bârlad era în România şi nu putea fi invocat motivul schimbării domiciliului din pricina persecuţiilor etnice.
A mai susţinut că intimata-pârâtă a comis un fals în acte publice, a deturnat realitatea, determinând respingerea acţiunii, prin sentinţa nr. 435 din 18 martie 2004 şi că este îndreptăţit să beneficieze de calitatea de refugiat, potrivit Legii nr. 189/2000.
Recursul nu este fondat.
Cât priveşte motivul de recurs potrivit căruia intimata a deturnat realitatea şi a determinat respingerea acţiunii, prin emiterea celor două adrese contradictorii, nu poate fi acceptat ca întemeiat, întrucât reclamantul a avut posibilitatea să conteste soluţia intimatei şi să prezinte în faţa instanţei de contencios administrativ, toate dovezile necesare în susţinerea cauzei.
Pe de altă parte, din declaraţiile autentificate ale martorilor P.S., S.C. şi C.T., rezultă că recurentul P.G., împreună cu mama şi fratele său, a fost strămutat din luna aprilie 1944, până în septembrie 1944, din localitatea Bârlad, în localitatea Merişor.
Însă, având în vedere faptul că localitatea Bârlad era la acea dată, teritoriu românesc, schimbarea domiciliului nu este consecinţa persecuţiei etnice, astfel cum cer dispoziţiile Legii nr. 189/2000.
Este evident că scopul urmărit de legiuitor este acela de reparare, prin mijloace patrimoniale, a suferinţelor pricinuite persoanelor care au fost persecutate etnic şi care şi-au părăsit domiciliul, refugiindu-se de pe teritoriu ocupat, în localităţile aflate sub administraţie română.
Prin urmare, recursul va fi respins, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.G. împotriva sentinţei nr. 435 din 18 martie 2004, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1988/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1991/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
