ICCJ. Decizia nr. 1994/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1994/2005
Dosar nr. 5530/2004
Şedinţa publică din 25 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 noiembrie 2003, la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta M.V. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se anuleze hotărârea nr. 8333/1504 din 7 octombrie 2003, emisă de pârâtă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta a omis să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, şi pentru prima perioadă de refugiu, respectiv 13 septembrie 1940 - 22 iulie 1941, când a început războiul de eliberare a Bucovinei de Nord.
Prin sentinţa civilă nr. 245 din 10 februarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 8333/1504 din 7 octombrie 2003, emisă de pârâtă, a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioadele septembrie 1940 - iulie 1941 şi 13 noiembrie 1944 - 6 martie 1945, drepturile fiind acordate cu începere de la 1 iulie 2002.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta îndeplineşte condiţiile legale pentru a putea beneficia de acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, şi pentru perioada septembrie 1940 - iulie 1941.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând că reclamanta M.V. nu a făcut dovada primei perioade de refugiu.
Recursul este nefondat .
Din adeverinţa înregistrată sub nr. 744 din 13 septembrie 1940, eliberată de Prefectura judeţului Dorohoi - Biroul de refugiaţi şi din declaraţia martorilor L.S. şi S.I. rezultă că reclamanta s-a refugiat, în anul 1940, din comuna Siliştea, judeţul Cernăuţi, în localitatea Ploieşti, până la data de 30 iulie 1941, când s-a întors din nou în Siliştea.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana care a fost strămutată sau refugiată în altă localitate, decât cea de domiciliu, din motive de persecuţie etnică. În speţa de faţă, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă persoana strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că instanţa de fond a interpretat în mod corect dispoziţiile legale, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 245 din 10 februarie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1993/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1995/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
