ICCJ. Decizia nr. 1991/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1991/2005
Dosar nr. 5526/2004
Şedinţa publică din 25 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10 noiembrie 2003, în dosarul nr. 3601/2003, la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta L.S. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se anuleze hotărârea nr. 5132 din 10 iunie 2003, emisă de pârâtă în baza Legii nr. 189/2000, iar prin cererea formulată şi înregistrată la dosarul nr. 3600 din 10 noiembrie 2003, reclamanta a contestat hotărârea nr. 5132 din 10 iunie 2003, emisă de pârâtă, solicitând modificarea perioadei de refugiu, respectiv 30 iunie 1940 - 6 martie 1945, pentru care s-au stabilit drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Cauzele care au format obiectul dosarului nr. 3600/2004 şi dosarului nr. 3601/2004, au fost întrunite la dosarul nr. 3600/2004, în baza art. 164 alin. (3) C. proc. civ.
În motivarea cererii de repunere în termenul de contestare a hotărârii nr. 5132 din 10 iunie 2003, emisă de pârâtă, reclamanta a arătat că a formulat contestaţie împotriva acestei hotărâri, în termen de 30 de zile, la Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, contestaţie pe care a trimis-o cu AR3206-OP 48 Bucureşti, la data de 10 iulie 2003, la care nu a primit răspuns.
În motivarea contestaţiei, reclamanta a arătat că perioada de refugiu reţinută de pârâtă, 6 septembrie 1940 - 1 iulie 1941, nu corespunde celei reale, respectiv 30 iunie 1940 - 6 martie 1945.
Prin sentinţa nr. 427 din 3 martie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea reclamantei, de repunere în termenul de contestare a hotărârii nr. 5132 din 10 iunie 2003, ca nefondată, a admis excepţia de tardivitate invocată de pârâtă şi a respins contestaţia, ca tardiv formulată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, în esenţă, că reclamantei i s-a comunicat hotărârea nr. 5132/2003, emisă de pârâtă, la data de 23 iunie 2003, iar reclamanta a formulat contestaţie la instanţă, la data de 7 noiembrie 2003, peste termenul de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta L.S., susţinând că a depus în termenul de 30 de zile, contestaţia la hotărârea nr. 5132/2003, la Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, întrucât prin hotărârea pârâtei nu s-a precizat unde anume trebuie depusă contestaţia.
Recursul este nefondat.
Într-adevăr, din borderoul de corespondenţă al intimatei-pârâte din data de 23 iunie 2003, recomandata înregistrată sub nr. AR 3206 din 10 iunie 2003, prin care recurenta a formulat contestaţie la Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi plicul prin care recurenta a depus contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti, rezultă fără echivoc că recurentei i-a fost comunicată hotărârea nr. 5132/2003, la data de 23 iunie 2003, recurenta depunând contestaţie la Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, la data de 10 iulie 2003 şi, totodată, a depus contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti, în data de 7 noiembrie 2003.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000 şi Legii nr. 367/2001, şi Legii nr. 29/1990, recurenta putea face contestaţie la hotărârea pârâtei, în termen de 30 de zile de la data comunicării, la Curtea de Apel Bucureşti.
Motivul de recurs privind neprecizarea de către Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, că reclamanta se poate adresa cu contestaţie, la Curtea de Apel Bucureşti, nu poate fi reţinut de Curte, având în vedere dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Constituţia României şi principiului de drept nemo censetur ignorare legem.
În acest context se constată că instanţa de fond a stabilit o corectă situaţie de fapt şi a aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.S., împotriva sentinţei civile nr. 427 din 3 martie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1989/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1993/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
