ICCJ. Decizia nr. 1995/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1995/2005
Dosar nr. 5531/2004
Şedinţa publică din 25 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 9 iulie 2004, reclamantul B.G. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se anuleze hotărârea nr. 9609/8988 din 11 decembrie 2003, emisă de pârâtă şi recunoaşterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, susţinând, în esenţă, că beneficiază de calitatea de refugiat, şi pentru prima perioadă de refugiu, respectiv, 6 septembrie 1940 - 1 iulie 1942, pârâta recunoscându-i numai a doua perioadă de refugiu, respectiv, 15 martie 1944 - 6 martie 1945.
Prin sentinţa civilă nr. 398 din 25 februarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 9609/8988 din 11 decembrie 2003, a pârâtei şi a obligat-o pe aceasta, să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 1 iulie 1942 şi 15 martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 iunie 2003.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamantul a făcut dovada calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că intimatul nu a anexat la cererea iniţială, înscrisurile necesare în dovedirea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
Din procesul-verbal din 13 octombrie 1942, întocmit de Administratorul Girant de pe lângă Administraţia Bunurilor Statului - Comisia de Constatări, rezultă că intimatul, împreună cu familia, a fost refugiat la data de 28 iunie 1940, din Cercul Recrutare Tighina.
Din declaraţia autentificată a martorilor S.B. şi M.A., rezultă că intimatul, în luna iulie 1942, s-a întors din primul refugiu, înapoi în Tighina, de unde s-a refugiat a doua oară, împreună cu familia, în martie 1944, stabilindu-se definitiv în România.
Potrivit art. 1 din legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana care a fost strămutată sau refugiată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, Curtea constată că instanţa de fond a interpretat în mod corect prevederile legii şi, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 398 din 25 februarie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1994/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1996/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
