ICCJ. Decizia nr. 2181/2005. Contencios. Anulare act administrativ- Baroul Hunedoara şi decizie U.A.R. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2181/2005
Dosar nr. 7399/2004
Şedinţa publică din 1 aprilie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 5 decembrie 2003, astfel cum aceasta a fost precizată ulterior, reclamantul P.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Baroul Hunedoara şi Uniunea Avocaţilor din România, anularea avizului negativ nr. 705 din 28 noiembrie 2003, emis de Baroul Hunedoara, precum şi a deciziilor nr. 1426 din 11 decembrie 2003 şi nr. 9206 din 14 februarie 2004, emise de Comisia Permanentă a Uniunii Avocaţilor din România şi, respectiv, Consiliul Uniunii Avocaţilor din România, privind respingerea cererii reclamantului de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen. Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata de daune, în sumă de 4 milioane lei lunar, începând cu data de 27 noiembrie 2003 şi până la finalizarea procesului.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că avizul negativ nr. 705 din 28 noiembrie 2003, emis de Baroul Hunedoara, este nelegal şi abuziv, nefiind motivat în fapt şi în drept, iar în ceea ce priveşte cele două decizii de respingere a contestaţiilor, acestea sunt netemeinice şi nelegale, întrucât reglementarea legală invocată de pârâtă, ca temei al respingerii cererii, este, dimpotrivă, favorabilă admiterii cererii.
Pârâtele Baroul Hunedoara şi Uniunea Avocaţilor din România, prin întâmpinările depuse, au solicitat respingerea acţiunii, susţinând că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 28 pct. 9 din Statutul profesiei de avocat, în sensul că acesta nu a formulat cererea cu cel puţin cinci ani anteriori împlinirii vârstei standard de persoane în sistemul de pensii şi asigurări profesionale din care face parte. Totodată, pârâta Uniunea Avocaţilor din România a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, întrucât, în legătură cu cererea formulată de reclamant, a fost pronunţată de către Curtea de Apel Alba Iulia, sentinţa nr. 211 din 5 septembrie 2001, rămasă definitivă şi irevocabilă.
Iniţial, acţiunea reclamantului a fost înregistrată la Tribunalul Hunedoara, secţia de contencios administrativ, care, prin sentinţa nr. 276/CA din 4 februarie 2004, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.
Procedând la soluţionarea în primă instanţă a acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamant, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 96 din 26 mai 2004, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta Uniunea Avocaţilor din România, iar pe fondul cauzei: a admis în parte acţiunea; a dispus anularea deciziei nr. 9206 din 14 februarie 2004, a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România, a deciziei nr. 1426 din 11 decembrie 2003, a Comisiei Permanente a aceleiaşi uniuni profesionale, precum şi a avizului nr. 705 din 28 noiembrie 2003, emis de Baroul Hunedoara; a obligat pârâtele să emită Decizia de primire a reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen; a respins, ca nedovedit, capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de daune materiale; a obligat pârâtele să plătească reclamantului, suma de 426.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
La pronunţarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut că, în ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, se constată că reclamantul a mai formulat o astfel de acţiune, la data de 21 iunie 2001, care a fost respinsă de Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentinţa nr. 211/2001, ca prematur introdusă, cu motivarea că nu au fost epuizate căile administrativ-jurisdicţionale; această sentinţă, prin care nu a fost dezlegat fondul pricinii, a rămas definitivă prin Decizia nr. 1845 din 21 mai 2002, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ. În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că, deşi pârâtele au susţinut că reclamantul nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 28 pct. 9 din Statutul profesiei de avocat, acesta, la data intrării în vigoare a statutului, depăşise vârsta standard de pensionare, fiind născut în anul 1932, şi că, în consecinţă, nu-i sunt aplicabile prevederile acestui articol; reclamantul îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, privind exercitarea profesiei de avocat, pentru a fi primit în această profesie, la cerere, cu scutire de examen.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, au declarat recurs, pârâtele Baroul Hunedoara şi Uniunea Avocaţilor din România, în prezent, Uniunea Naţională a Barourilor din România, invocând motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În motivarea recursului propriu, pârâtul Baroul Hunedoara a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, întrucât, în legătură cu cererea reclamantului ar exista o sentinţă definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. 3429/2001.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurentele au susţinut că cererea reclamantului a fost avizată negativ, întrucât acesta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 28 pct. 9 din Statutul profesiei de avocat, în sensul că nu a formulat cererea cu cel puţin 5 ani anterior împlinirii vârstei standard de pensionare în sistemul de pensii şi asigurări sociale din care face parte; în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că reglementarea articolului sus menţionat trebuie să fie raportată la data împlinirii vârstei standard de pensionare, în timp ce din economia textului rezultă că această apreciere a îndeplinirii condiţiei se face la momentul analizării cererii de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen; instanţa de fond a făcut o interpretare greşită şi a prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, care se referă la posibilitatea ca persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de acest text de lege, să fie primită în profesia de avocat, cu scutire de examen, şi nu la obligativitatea organelor competente ale acestei uniuni profesionale de a aproba primirea în profesie; primirea în profesia de avocat se face în urma analizării îndeplinirii condiţiilor şi a verificării cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, ori, avizul negativ emis de Baroul Hunedoara a fost dat anterior verificării cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat; nefiind parcursă procedura verificării cunoştinţelor de specialitate juridică ale petentului, instanţa de fond nu putea ca, odată cu anularea deciziei contestate, să dispună şi primirea acestuia în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., această instanţă constată că recursurile sunt nefondate, atât pe excepţie, cât şi pe fondul cauzei.
În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de recurentul-pârât Baroul Hunedoara, aceasta se dovedeşte a fi neîntemeiată, aşa cum, în mod corect, a apreciat şi instanţa de fond. Într-adevăr, din probatoriul aflat la dosarul cauzei, rezultă că, la data de 21 iunie 2001, reclamantul a formulat o primă acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei privind primirea sa în profesia de avocat, cu scutire de examen, însă, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentinţa nr. 211/2001, a respins acţiunea, ca prematur introdusă, sentinţa rămânând definitivă ca urmare a deciziei nr. 1845 din 21 mai 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, în dosarul nr. 3884/2001.
Prin sentinţa menţionată nu a fost dezlegat fondul pricinii, ci s-a constatat că petentul nu a epuizat căile administrativ-jurisdicţionale prevăzute de lege, astfel că acesta, la data de 5 decembrie 2003, a formulat o nouă acţiune căreia, pentru motivele arătate, nu-i poate fi opusă excepţia autorităţii de lucru judecat.
Cât priveşte motivele de recurs invocate pe fondul cauzei, acestea sunt neîntemeiate, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit reglementării art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, privind exercitarea profesiei de avocat, dreptul de primire în profesia de avocat se obţine pe baza unui examen. Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că, la cerere, poate fi promovat în profesie, cu scutire de examen, cel care anterior primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani.
În sensul reglementării mai sus arătate, Statutul profesiei de avocat prevede la art. 28 alin. (1) că, persoana care îndeplineşte condiţiile cerute de lege, poate solicita primirea în profesia de avocat, printr-o cerere adresată decanului baroului, în circumscripţia căruia doreşte să îşi exercite profesia. Acelaşi articol prevede conţinutul cererii reclamantului, precum şi termenul în care poate fi depusă, deşi acest termen nu constituie o condiţie care să fie prevăzută de Legea nr. 51/1995.
A considera că depunerea cererii cu cel puţin 5 ani anterior împlinirii vârstei standard de pensionare, constituie o condiţie legală pentru primirea în profesie, înseamnă a adăuga la lege şi a încălca ierarhia normelor juridice.
Intimatul reclamant a făcut dovada depunerii întregii documentaţii cerute pentru primirea în profesia de avocat, iar cererea acestuia a fost respinsă printr-o decizie motivată, doar prin trimiterea la art. 28 pct. 9 din Statut, articol care, aşa cum s-a arătat mai sus, a adăugat la lege.
Deşi recurenta-pârâtă avea obligaţia să analizeze atât îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, cât şi rezultatul verificării cunoştinţelor juridice de specialitate, aceasta nu a procedat astfel, limitându-se doar la a aprecia că nedepunerea cererii în termenul prevăzut la art. 28 pct. 9 din Statut, constituie un fine de neprimire a cererii.
Prin modul în care recurenta-pârâtă a procedat la soluţionarea cererii intimatului-reclamant, aceasta i-a încălcat un drept recunoscut de Legea nr. 51/1995, privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, devenind, astfel, incidente dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ.
Faţă de cele arătate mai sus şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Baroul Hunedoara şi Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva sentinţei civile nr. 96 din 26 mai 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2096/2005. Contencios. Anulare decizie M.A.I.... | ICCJ. Decizia nr. 2206/2005. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
