ICCJ. Decizia nr. 2/2005. Contencios
Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 10 ianuarie 2003, reclamanta F.T.C.C. F. Maramureș, în calitate de mandatar a C. Sighetu Marmației, a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea H.G. nr. 934/2002, în ce privește Anexa nr. 55 pct. 23, privind imobilul clădire magazin și bufet din comuna Sarasău.
în motivarea acțiunii, s-a arătat că imobilul este proprietatea cooperativei, astfel că în mod greșit au fost incluse în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al unității administrativ teritoriale, aprobat prin H.G. nr. 934/2002.
Prin sentința civilă nr. 331/2003, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, acțiunea a fost admisă, reținându-se în esență că reclamanta este proprietara clădirii.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, Guvernul României, susținând că reclamanta nu a dovedit că are drept de proprietate asupra imobilului, acesta fiind doar constructor de bună credință al clădirii, astfel încât nu are calitate procesuală activă; că intimata-reclamantă nu a contestat hotărârea consiliului local; că hotărârea de guvern nu are efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităților administrativ-teritoriale, întrucât aceasta doar atestă regimul juridic al bunului, la domeniul public de interes local și delimitează proprietatea publică, de proprietatea privată a localității. S-a mai criticat sentința și pentru faptul că a fost respinsă cererea de introducere în cauză a Ministerului Administrației Publice, recurenta apreciind că cererea este întemeiată în conformitate cu art. 3 din H.G. nr. 900/2001, cu referire la art. 107 alin. (4) din Constituție.
Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului în lumina dispozițiilor art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că sentința este temeinică și legală.
Recurentul-pârât nu contestă că imobilul în discuție, magazin și bufet din comuna Sarasău, a fost edificat de către cooperativa reclamantă, cu resurse proprii, pe suprafața de teren atribuită în folosință, prin decizia organului de stat competent.
Imobilul-clădire face parte din patrimoniul cooperativei, fiind înregistrat ca atare în contabilitate și declarat la organele financiare, unde a și plătit impozitul aferent.
Calitatea reclamantei, de constructor de bună credință asupra construcției edificate, astfel, pe terenul care aparține domeniului public local, nu a fost contestată de pârâtul-recurent. Acesta nu a putut dovedi apartenența construcției, la domeniul public sau la domeniul privat al statului sau al unității administrației teritoriale unde este situat imobilul.
în calitate de constructor de bună credință, reclamanta-intimată are un interes legitim pentru a cere și pentru a obține în justiție, pronunțarea unei hotărâri de anulare a actului administrativ prin care autoritatea publică emitentă îi neagă această calitate.
Așa fiind, prima instanță a stabilit în mod corect că reclamanta are calitate procesuală activă în prezentul litigiu.
Hotărârea guvernamentală are natura unui act administrativ de autoritate. H.G. nr. 934/2002 a fost adoptată după însușirea listelor de inventar privind bunurile domeniale, de către consiliul local, în condițiile Legii nr. 213/1998.
Hotărârea autorității deliberative a administrației publice locale pregătește adoptarea actului final, hotărârea de guvern, act ale cărui efecte juridice vizează însuși caracterul bunurilor enumerate în anexe, adică tocmai apartenența lor la proprietatea publică a comunei.
Ceea ce vatămă în mod direct interesul legitim al reclamantei, nu este hotărârea consiliului local, de însușire a unor liste de inventar, ci actul final al Guvernului, care consfințește un alt regim juridic al bunului imobil edificat de cooperativă, cu resurse proprii și utilizat fără întrerupere potrivit destinației lui inițiale de spațiu comercial.
Având în vedere că în mod judicios acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, și soluția de respingere a cererii de intervenție în interesul pârâtului, formulată de Ministerul Administrației Publice, este legală și temeinică.
Pentru considerentele expuse, recursul a fost respins ca nefondat, în cauză neexistând alte motive de recurs care să poată fi analizate din oficiu, conform dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
← ICCJ. Decizia nr. 1297/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 212/2005. Contencios → |
---|