ICCJ. Decizia nr. 212/2005. Contencios
| Comentarii |
|
La data de 26 iunie 2001, SC C. SA Dolj a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, să se dispună anularea parțială a deciziei nr. 1035 din 6 iulie 2001, emisă de primul pârât, precum și a procesului-verbal de control nr. 842 din 13 martie 2001, încheiat de un consilier al Direcției Controlului Fiscal Dolj, ca nelegale.
Pe cale de consecință, reclamanta a cerut exonerarea sa de obligația de plată la bugetul statului, a majorărilor de întârziere, în sumă de 8.402.086.655 lei, aferente T.V.A., evidențiată în tabloul creditorilor și, respectiv, de 16.726.619.874 lei, aferente T.V.A. pentru perioada 1 decembrie 1998 - 31 ianuarie 2001.
în motivarea acțiunii, societatea comercială a arătat că se află în curs de reorganizare judiciară, iar sumele de bani menționate în actul de control financiar, nu sunt datorate, întrucât, conform art. 37 din Legea nr. 64/1995, privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, creanțelor negarantate existente la data deschiderii acestei proceduri nu li se poate adăuga nici o dobândă sau cheltuială.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, reînvestită cu soluționarea cauzei, după casarea cu trimitere a unei hotărâri anterioare, prin sentința civilă nr. 402 din 10 iunie 2004, a admis în parte acțiunea și a anulat actele juridice supuse controlului jurisdicțional, în limita sumei de 8.402.086.565 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A., calculate pentru perioada anterioară datei de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară.
Capătul de cerere privind creanța bugetară, în valoare de 16.726.619.874 lei, reprezentând majorările de întârziere aferente T.V.A. pentru perioada 1 decembrie 1998 - 31 ianuarie 2001, a fost respins ca neîntemeiat.
în esență, instanța a reținut că soluția se impune, deoarece pentru creanțele existente la data deschiderii procedurii de reorganizare judiciară și înscrise în tabloul creditorilor, nu se mai pot calcula majorări de întârziere sau alte cheltuieli. Că, pentru creanțele care apar în cadrul activității desfășurate de agentul economic, după data deschiderii procedurii respective, nu se mai poate aplica regula prevăzută de art. 37 din Legea nr. 64/1995.
S-a concluzionat că din interpretarea acestui text legal rezultă, per a contrario, că pentru creanțele stabilite după deschiderea procedurii, pot fi adăugate cheltuieli și dobânzi, deci și alte majorări de întârziere.
Dacă s-ar accepta un alt punct de vedere, s-ar ajunge la situații de inegalitate de tratament juridic, pentru că societățile comerciale pentru care s-ar declanșa procedura de reorganizare judiciară și și-ar continua activitatea, nu ar putea fi obligate la plata majorărilor de întârziere, în caz de neachitare a creanțelor, iar societățile care nu s-ar afla într-o asemenea situație, ar fi obligate la plata majorării pentru neplata la timp a creanțelor.
împotriva sentinței au declarat recurs, reclamanta SC C. SA Dolj, Craiova și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice.
Recurenta-reclamantă a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea, în ceea ce privește suma de 16.726.619.874 lei. Că, din interpretarea rațională a dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicată, rezultă că suspendarea calculului majorărilor de întârziere se aplică atât pentru creanțele negarantate existente la data deschiderii procedurii de reorganizare, cât și pentru majorările aferente creanțelor viitoare, adică ulterioare acelei date, pentru toată durata reorganizării judiciare.
în cadrul recursului declarat de pârâți, s-a susținut că soluția recurată, de admitere parțială a acțiunii, este nelegală, deoarece dispozițiile legale invocate de reclamantă nu se referă și la majorările de întârziere care au făcut obiectul controlului financiar în litigiul de față.
Recursul declarat de reclamantă este fondat, iar recursul pârâților, nefondat, pentru motivele ce se vor dezvolta în continuare.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 64/1995, la data deschiderii procedurii (falimentului) se suspendă toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Textul legal nu face nici o distincție în privința naturii creanțelor, ceea ce înseamnă că au fost avute în vedere creanțele de orice natură care vor exista, inclusiv creanțele bugetare ale societății debitoare.
în același sens, prin dispozițiile art. 37 ale legii s-a stabilit că nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor negarantate, de la data deschiderii procedurii de reorganizare judiciară.
Cu alte cuvinte, legiuitorul a înțeles să stopeze curgerea de drept a dobânzilor și a oricăror cheltuieli care ar putea majora cuantumul creanței debitorului (prin calcularea unor majorări de întârziere sau penalități), agravându-i situația.
Prin normele juridice enunțate s-a urmărit de fapt, menținerea patrimoniului societății comerciale, aflată în curs de reorganizare judiciară, în starea existentă la data deschiderii acestei proceduri.
Nu este lipsită de relevanță împrejurarea că în prezent, prin Codul de procedură fiscală s-a prevăzut în mod expres [art. 111 alin. (4)]. că pentru obligațiile fiscale neplătite la termen, atât înainte, cât și după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, se datorează dobânzi și penalități de întârziere, până la data deschiderii procedurii de faliment. Pentru obligațiile fiscale născute după această dată și neplătite la termen, nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere.
în sfârșit, soluția respectivă se regăsește și în Normele metodologice emise pentru aplicarea Codului de procedură fiscală, conform cărora, pentru obligațiile fiscale născute după data deschiderii procedurii de faliment și neplătite la termen, nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere [art. 117 alin. (4)].
Având în vedere considerentele expuse, a fost admis recursul declarat de reclamantă și a fost modificată sentința, în sensul admiterii integrale a acțiunii .
în consecință, a fost anulată decizia nr. 1035/2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și procesul-verbal de control care i-a precedat, și pentru suma de 16.726.619.874 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A., calculate în sarcina reclamantei, pe perioada 1 decembrie 1998 - 31 ianuarie 2001.
Totodată, a fost respins ca nefondat, recursul declarat împotriva aceleiași sentințe, de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 252/2005. Contencios → |
|---|
