ICCJ. Decizia nr. 2036/2005. Contencios. Refuz delimitare proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2036/2005
Dosar nr. 3091/2004
Şedinţa publică din 29 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 4 decembrie 2002, P.C. a chemat în judecată C.N. A.R. SA - Direcţia Apelor Ialomiţa Buzău, solicitând obligarea acesteia să realizeze delimitarea albiei minore a râului Prahova, faţă de terenul care îi aparţine, situat în comuna Poiana Câmpina.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul unui teren în suprafaţă de 0,5 ha, identificat în tarlaua 10, parcela A 529, din Poiana Câmpina şi în vederea intabulării dreptului său la Cartea funciară, i s-a cerut avizul Apelor Române, deoarece terenul se învecinează cu albia râului Prahova.
Cu scrisoarea expediată la data de 1 octombrie 2002, a solicitat pârâtei ca în baza art. 3 alin. (1) şi a art. 39 din Legea nr. 107/1996, să procedeze la delimitarea albiei minore, faţă de proprietatea sa, dar cererea a rămas fără nici un răspuns.
Întrucât datorită refuzului nejustificat al pârâtei de a-şi îndeplini atribuţiile ce decurg din legea specială, îi este vătămat dreptul de proprietate, prin imposibilitatea exercitării lui efective, reclamantul s-a văzut nevoit să se adreseze instanţei de contencios administrativ, cu acţiunea de faţă şi să solicite, totodată, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri materiale de 100.000 lei pentru fiecare zi de întârziere în soluţionarea cererii.
Prin sentinţa civilă nr. 14 din 15 ianuarie 2004, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea, în sensul că a obligat pe pârâtă să procedeze la delimitarea albiei minore a râului Prahova, faţă de proprietatea C.E. (care, după decesul reclamantului P.C., a stăruit pentru continuarea judecăţii), pe aliniamentul AB din planşa I la raportul de expertiză întocmit de M.C.
Capătul de cerere accesoriu, privind plata unor daune de întârziere, a fost respins ca nefondat.
Instanţa a reţinut că autorul reclamantei, proprietar al terenului cu privire la care se cere delimitarea albiei minore, era îndreptăţit să ceară şi să obţină din partea pârâtei, să efectueze operaţiunea respectivă, concluzie ce rezultă şi din răspunsurile date la interogatoriu.
S-a precizat că soluţia pronunţată se impune în raport cu reglementarea instituită în materie, prin dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 107/1996 şi art. 50 din Legea nr. 7/1996.
Referitor la plata despăgubirilor pentru întârziere, s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului pretins, ca fiind suportat.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, E.C., în calitate de moştenitor al reclamantului P.C.
Recurenta a susţinut că hotărârea este nelegală şi netemeinică, deoarece instanţa s-a referit numai la terenul de 0,5 ha, situat în comuna Poiana Câmpina, tarlaua 10, parcela A 529, deşi în cauză este vorba şi despre terenul situat pe aceeaşi stradă, la nr. 89A, în suprafaţă de 0,8 ha.
Pe de altă parte, sentinţa obligă pe pârâtă să delimiteze albia minoră, conform raportului de expertiză tehnică, planşa I pe aliniamentul AB, cu toate că această planşă reprezintă terenul de la nr. 89A, iar nu pe cel de la nr. 168, pentru care este valabilă planşa a II-a a raportului.
S-a mai reproşat primei instanţe, că nu a avut în vedere dispoziţiile art. 42 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 107/1996 şi art. 496 C. civ., precum şi greşita respingere a cererii pentru plata daunelor materiale.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor ce se vor expune în continuare.
Prin acţiune, reclamantul P.C. a cerut obligarea pârâtei C.N. A.R. SA - Direcţia Apelor Ialomiţa, de a proceda la delimitarea albiei minore a râului Prahova, faţă de terenul care îi aparţine, situat în comuna Poiana Câmpina, judeţul Prahova.
În realitate, în patrimoniul reclamantului figurează două terenuri agricole în suprafaţă de 0,8 ha fâneţe şi respectiv, de 0,5 ha arabil, situate în strada Gării (tarlalele 14 şi 10), astfel cum rezultă fără echivoc, din adeverinţa nr. 6500 din 30 ianuarie 2002, eliberată de Primăria comunei Poiana Câmpina.
La rândul său, expertul topografic M.C. a identificat două terenuri, situate pe aceeaşi stradă, la nr. 89A şi 168, având forma, dimensiunile şi vecinătăţile indicate în planurile de situaţie anexate în raport.
Această împrejurare a fost ignorată de prima instanţă care, deşi s-a referit la constatările expertului topografic, a obligat pe pârâtă să delimiteze albia minoră a râului Prahova, faţă de proprietatea C.E., pe aliniamentul AB din planşa I a raportului.
Un asemenea aliniament nu apare, însă, în planul de situaţie (planşa I), care se referă doar la parcela din strada Gării nr. 89A.
Mai mult, deşi a admis în parte acţiunea, pe baza raportului de expertiză, curtea de apel a stabilit obligaţia pârâtei cu referire la o planşă ce vizează parcela de la numărul 89A, iar nu la cealaltă parcelă, situată la numărul 168, pentru care este valabilă planşa nr. 2.
Procedând în modul arătat, instanţa a pronunţat o hotărâre vădit nelegală şi netemeinică, care nu va putea fi pusă în aplicare şi este de natură a vătăma grav pe reclamantă, ce se substituie în drepturile autorului său.
De aceea, pentru evitarea oricărei erori în stabilirea adevărului şi justa soluţionare a procesului, se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.
Cu prilejul rejudecării, instanţa de trimitere va cere expertului tehnic, ca în cadrul unui supliment de raport, să identifice cele două suprafeţe de teren învecinate cu albia minoră a râului Prahova, în funcţie de precizările şi actele oficiale depuse de părţi, inclusiv apărările din recurs formulate de E.C., stabilind cu precizie, aliniamentele ce delimitează terenurile, de albia râului.
Totodată, este necesar a se reţine că obligaţia de delimitare a albiei minore, cerută de reclamantă potrivit legii, nu se rezumă la operaţiunea materială tehnică propriu-zisă, ci ea trebuie concretizată printr-un act al autorităţii publice pârâte, necesar proprietarului, în vederea înscrierii dreptului său în cartea funciară.
În fine, Curtea va pune în vedere reclamantei, obligaţia ce îi incumbă, de a face dovada cu acte şi alte mijloace de probă concludente, a existenţei şi întinderii prejudiciului material, despre care a afirmat că se datorează refuzului pârâtei de soluţionare în termen a cererii.
Văzând şi dispoziţiile art. 31 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de E.C. împotriva sentinţei civile nr. 14 din 15 ianuarie 2004, a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1960/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2038/2005. Contencios. Anulare măsură de... → |
|---|
