ICCJ. Decizia nr. 2058/2005. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2058/2005
Dosar nr. 1185/2004
Şedinţa publică din 29 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 14 august 2002, reclamanta B.F. a chemat în judecată pe pârâţii SC D. SA Târgovişte, A.N. Î.M.M.C. şi Ministerul Economiei şi Comerţului, revendicând imobilul situat în Moreni, naţionalizat conform Decretului nr. 92/1990, în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi solicitând, de asemenea, anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M.08 nr. 0130 din 19 iunie 1997.
Rejudecând cauza în fond după casare, Judecătoria Moreni a pronunţat sentinţa civilă nr. 571 din 16 iulie 2003, prin care a dispus declinarea în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, a competenţei de soluţionare a capătului de cerere privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Prin sentinţa nr. 267 din 3 decembrie 2003, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca tardivă, acţiunea privind anularea actului administrativ şi a restituit dosarul, Judecătoriei Moreni, pentru continuarea judecării cauzei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta a formulat acţiunea, cu depăşirea termenului de decădere de un an, prevăzut de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamanta B.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanta a arătat că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei altei instanţe, regăsindu-se motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În acest sens, reclamanta a precizat că, invocând nulitatea absolută a decretului de naţionalizare prin care s-a dispus asupra imobilului, a solicitat, ca o consecinţă firească şi anularea tuturor actelor juridice subsecvente, respectiv a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor şi a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâta SC D. SA.
Aşadar, fiind o cerere accesorie revendicării imobilului, capătul din acţiune privind anularea certificatului de atestare, trebuia soluţionat de Judecătoria Moreni, ca instanţă de drept comun, competentă material, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate şi cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor contestat în cauză a fost emis de fostul Minister al Industriei şi Comerţului, în favoarea SC D. SA, în cadrul procedurii speciale reglementate prin HG nr. 834/1991.
Ca act de autoritate emis de un organ al administraţiei publice centrale, certificatul de atestare a fost în mod judicios caracterizat de instanţa de fond, ca un act administrativ, constitutiv de drepturi, a cărui legalitate poate fi cenzurată de instanţa de contencios administrativ, conform Legii nr. 29/1990.
În consecinţă, excepţia necompetenţei materiale este neîntemeiată, Curtea de Apel Ploieşti fiind bine sesizată cu judecarea acelui capăt de cerere.
Instanţa de fond a soluţionat cauza, pe excepţie, reţinând în mod întemeiat tardivitatea cererii care a fost formulată la 14 august 2002, cu depăşirea termenului de un an prevăzut de Legea nr. 29/1990, întrucât certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost emis la 19 iunie 1997 şi transcris în registrul de publicitate imobiliară, la 8 august 1997.
Astfel cum s-a reţinut în considerentele sentinţei, reclamanta are deschisă calea acţiunii în revendicare, ce formează deja obiectul unui dosar la Judecătoria Moreni, instanţa de drept comun având nu numai căderea, ci şi obligaţia de a examina titlurile de proprietate aflate în posesia părţilor, dând eficienţă acelui act care face dovada proprietăţii.
În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.F., împotriva sentinţei nr. 267 din 3 decembrie 2003, a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2055/2005. Contencios. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 2078/2005. Contencios. Anulare decizie A.R.R.... → |
|---|
