ICCJ. Decizia nr. 2091/2005. Contencios. împotriva deciziei Curţii de Conturi Secţia Jurisdicţională. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2091/2005
Dosar nr. 3371/2003
Şedinţa publică din 30 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi, prin sentinţa nr. 36 din 19 iunie 2002, a respins încheierea de sesizare nr. 1532 din 3 decembrie 2001 a Secţiei de Control Ulterior I privind:
a) obligarea în solidar a pârâţilor I.D., M.M., D.D., G.M., T.D., în contradictoriu cu Ministerul de Interne, la plata sumei de 38.165.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile şi a sumei de 14.001.182 lei, reprezentând foloase nerealizate aferente;
b) obligarea în solidar a pârâţilor I.D., D.D. şi T.D., în contradictoriu cu Ministerul de Intere, la plata sumei de 3.096,798 lei, cu titlu de despăgubiri civile şi a sumei de 1.155.640 lei, reprezentând foloase nerealizate aferente;
c) regularizarea cu bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de sănătate cu suma de 24.144.094 lei reprezentând impozit reţinut la premiile achitate nelegal şi respectiv, 4.690.000 lei contribuţie la asigurările sociale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că la pct. 9 au fost încălcate prevederile art. 19 şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 154/1998, potrivit căreia persoanele care ocupă funcţii de demnitate, au dreptul, pentru activitatea desfăşurată, la o indemnizaţie lunară, aceasta fiind unica formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei deţinute.
Privitor la pct. b, s-a reţinut că ordonatorul principal de credite controlat, a acordat în anul 2000, sporuri în mod necuvenit, în cuantum de 3.096.793 lei, la care au fost calculate foloase nerealizate, de 1.155.640 lei, fiind încălcate prevederile art. 19 şi art. 21 alin. (1))din Legea nr. 154/1999, dar a reţinut că prin OG nr. 121/1998, aprobată prin Legea nr. 25/1999, s-a instituit în cazul militarilor, o formă specifică şi derogatorie de răspundere pentru pagubele în legătură cu „formarea, administrarea şi gestionarea resurselor financiare şi materiale provocate din vina acestora şi în legătură cu îndeplinirea serviciului militar.
Art. 20 prevede obligaţia de restituire a sumelor încasate nedatorat, iar art. 11 alin. (1) arată că prejudiciul ce trebuie reparat, nu cuprinde foloase nerealizate de instituţia publică păgubită.
În cauză, operează răspunderea materială, recuperarea se face prin decizie de imputare emisă de comandantul unităţii, aşa cum s-a realizat şi în cauză.
Referitor la pct. c din încheierea de sesizare, s-a arătat că potrivit art. 93 lit. c) din Legea nr. 94/1992, înlăturarea unor nereguli constatate în activitatea financiar-contabilă a persoanei juridice controlate, se dispune prin decizie, emisă de preşedintele secţiei de control competente sau, după caz, de şeful compartimentului de control al Camerei de Conturi judeţene sau a municipiului Bucureşti.
Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, prin Decizia nr. 143 din 6 martie 2003, a admis recursul jurisdicţional formulat de Procurorul general financiar şi a casat sentinţa nr. 36 din 19 iunie 2002, a Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi, cu trimitere, spre soluţionare în fond, aceluiaşi colegiu.
S-a reţinut că temeiul legal al răspunderii civile delictuale este Legea nr. 94/1992; în cauză nu este vorba de o răspundere materială conform OG nr. 121/1998, răspunderea persoanelor fizice se face pentru prejudiciul creat în timpul exerciţiului bugetar al anului 2000, nu există dovezi cu privire la acoperirea prejudiciului.
Considerând Decizia nelegală, T.D. a declarat recurs şi a solicitat admiterea lui, casarea deciziei, respingerea recursului Procurorului general financiar şi menţinerea sentinţei Colegiului jurisdicţional.
Se arată că secţia jurisdicţională nu s-a pronunţat asupra excepţiei nulităţii recursului jurisdicţional, pentru că nu se încadrează în nici un temei al art. 304 C. proc. civ., că soluţia nu este motivată, că s-a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, că în speţă operează răspunderea materială a OG nr. 121/1998, nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.
În drept, recurentul îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Din verificarea practicalei deciziei nr. 143 din 6 martie 2003 a secţiei jurisdicţionale, rezultă că recurentul de faţă, intimat în dosar, prin apărător, a solicitat respingerea recursului jurisdicţional promovat de Procurorul general financiar şi menţinerea soluţiei Colegiului Curţii de Conturi, fără a insista pe excepţia de nulitate care era menţionată în întâmpinarea depusă.
Că este aşa, rezultă din concluziile depuse pe fondul cauzei. Ori, dacă se insista pe excepţie, trebuia dat cuvântul părţilor în legătură cu aceasta, apoi instanţa să se pronunţe prin respingere şi să dea cuvântul pe fond. În cazul în care dezlegarea excepţiei era legată de probe, ea urma să fie soluţionată o dată cu fondul, situaţie ce nu se regăseşte în cauză. Urmează, deci, ca această primă critică să fie respinsă ca neîntemeiată.
Art. 261 pct. 5 C. proc. civ., arată că hotărârea se dă în numele legii şi trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Instanţa a explicat de ce în cauză operează răspunderea civilă delictuală, şi nu răspunderea materială prevăzută de OG nr. 121/1998, astfel că şi critica privind nemotivarea hotărârii nu poate fi primită.
Cum soluţia Colegiului jurisdicţional a fost dată greşit pe baza OG nr. 121/1998, neoperabilă în cauză, în mod legal secţia jurisdicţională a casat sentinţa, cu trimiterea cauzei, spre soluţionare în fond, aceluiaşi colegiu, pentru a se stabili prejudiciul cert şi real şi răspunderea persoanelor civilmente.
Întrucât în prezent activitatea jurisdicţională a Curţii de Conturi a fost preluată de instanţele judecătoreşti, dosarul urmează a fi înaintat Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.D., împotriva deciziei nr. 143 din 6 martie 2003, pronunţată de Curtea de Conturi a României, secţia jurisdicţională.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2087/2005. Contencios. Anulare somatie de... | ICCJ. Decizia nr. 2093/2005. Contencios. Anulare parţială... → |
|---|
