ICCJ. Decizia nr. 2082/2005. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2082/2005
Dosar nr. 7831/2004
Şedinţa publică din 29 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 29 august 2003, reclamanta S.N.P. P. SA, prin mandatar SC F.P. SA Piteşti a chemat în judecată Consiliul Concurenţei, solicitând anularea comunicării nr. V3 - 1389 din 29 august 2003 şi obligarea pârâtului să-i acorde beneficiul exceptării de la prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.
În motivarea cererii sale, reclamanta a susţinut că prin nota menţionată, în mod greşit Consiliul Concurenţei a apreciat în urma analizării formularului de notificare şi a informaţiilor suplimentare privind acordul de franciză realizat între SC F.P. SA (mandatar al S.N.P. P. SA) şi P.N., că segmentele de piaţă deţinute de S.N.P. P. SA, pe piaţa distribuţiei de combustibili avută în oraşul Vaslui şi împrejurimi şi oraşul Iaşi şi împrejurimi, depăşesc valoarea de 30%.
Ca urmare, greşit s-a apreciat că pentru acordarea dispensei, taxa se stabileşte la cota de 0,1% din cifra de afaceri cumulată a beneficiarilor exceptării individuale.
Prin sentinţa civilă nr. 1506 din 21 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins excepţia tardivităţii acţiunii invocată de Consiliul Concurenţei şi pe fond, a respins acţiunea reclamantei, reţinând pentru aceasta că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiei respectării cotei de piaţă a participanţilor, la înţelegere, sub 30%.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta S.N.P. P. SA, prin mandatar SC F.P. SA, invocând respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 21/1996, fără nici o motivare, depăşindu-se, astfel, atribuţiile puterii judecătoreşti; respingerea nejustificată a probei cu expertiză complexă în specialităţile concurenţă şi contabilitate şi care ar fi putut stabili concret care sunt efectele acordului de franciză realizat de reclamantă, în raport cu antantele interzise de art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei comerciale nr. 21/1996 şi cu cazurile exceptate de art. 5 alin. (2) ale aceluiaşi act normativ.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate, în raport cu criticile formulate, urmează a se reţine că acestea nu se justifică.
S.N.P. P. SA a încheiat prin mandatarul său SC F.P. SA Piteşti, un contract de franciză cu P.N., „căruia i s-a transmis beneficiul de a vinde produsele S.N.P. P. SA, sub marca şi conceptul P., cu acordarea asistenţei comerciale şi tehnice în teritoriul de desfacere a produselor".
Cu scopul obţinerii beneficiului exceptării de la dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, s-a transmis Consiliului Concurenţei, formularul de notificare privind acordul de franciză.
În urma analizei s-a constatat că segmentul de piaţă deţinut de S.N.P. P. SA, în calitate de furnizor pe piaţa distribuţiei de combustibili auto în oraşele Vaslui şi Iaşi şi împrejurimile acestora, depăşeşte cota de 30%.
Drept urmare, cu adresa nr. V3 - 1243 din 1 august 2003, Consiliul Concurenţei a comunicat părţilor, tratarea cazului notificat, ca un caz individual, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi art. 1 din Regulamentul privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, în sensul că îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la acordarea dispensei pe baza unei investigaţii, iar cu nota nr. V3 - 1389 din 29 august 2003, li s-a cerut să formuleze cererea de dispensă, urmând ca în cazul emiterii deciziei să se instituie o taxă de dispensă de 0,1% din cifra de afaceri cumulată a beneficiarilor.
Poziţia Consiliului Concurenţei astfel exprimată, se află în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale aplicabile în materie.
Astfel, potrivit Regulamentului privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, în cazul înţelegerilor verticale: „cad sub incidenţa prevederilor art. 5 alin. (1) din lege şi vor fi tratate de către Consiliul Concurenţei, drept cazuri individuale (dispensă), printre altele, înţelegerile în care furnizorul, respectiv cumpărătorul are o cotă de piaţă ce depăşeşte pragul de 30% prevăzut de art. 7".
Înţelegere verticală, în accepţiunea legiuitorului, este definit orice acord intervenit între doi sau mai mulţi agenţi economici, referitor la condiţiile în care părţile pot cumpăra, vinde sau revinde anumite produse sau servicii.
Pentru evitarea unor efecte anticoncurenţiale ce pot fi produse de astfel de înţelegeri între agenţii economici cu putere mare pe piaţă, legiuitorul a limitat beneficiul exceptării, numai pentru acele înţelegeri (printre care se regăseşte franciza), pentru care se face cu certitudine dovada îndeplinirii cerinţelor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 21/1996.
Astfel fiind şi cum în cauza s-a dovedit că pe piaţa distribuţiei de combustibili auto în oraşele Vaslui şi Iaşi, S.N.P. P. SA are o cotă de piaţă de peste 30%, legal şi temeinic i s-a solicitat formularea unei cereri de dispensă, a cărei soluţionare presupune o investigare amănunţită a posibilelor efecte anticoncurenţiale.
În atare situaţie, legal şi temeinic, instanţa fondului a apreciat că nu se justifică administrarea unei probe de tipul unei expertize complexe, singura autoritate în domeniul concurenţial abilitată să verifice efectele acordului de franciză încheiat de părţi, fiind Consiliul Concurenţei.
Referitor la motivul de casare privind respingerea nemotivată a excepţiei de neconstituţionalitate, urmează a se reţine că este nefondat.
Reclamantul a susţinut neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 5 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 21/1996, în raport cu prevederile art. 1 alin. (3) şi (4), art. 61 alin. (1), art. 108 alin. (2) şi (3) şi art. 115 din Constituţia României.
În fapt, reclamantul contestă atribuţiile normative ale Consiliului Concurenţei, punând în discuţie probleme de fond care vizează conţinutul Regulamentului, şi nu al Legii nr. 21/1996.
Astfel fiind, reţinând şi dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în conformitate cu care Curtea decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă, de care depinde soluţionarea cauzei, precum şi faptul că din punct de vedere al temeiului constituţional, articolele din Constituţie invocate de reclamant, nu au nici o legătură cu funcţia normativă a Consiliului Concurenţei, legal şi temeinic Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia de neconstituţionalitate, soluţie motivată prin chiar considerentele hotărârii recurate.
În raport cu aceste considerente şi având în vedere dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.N.P. P. SA Bucureşti, prin mandatar SC F.P. SA Piteşti, împotriva sentinţei civile nr. 1506 din 21 iunie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2075/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2101/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
