ICCJ. Decizia nr. 2148/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2148/2005
Dosar nr. 7748/2004
Şedinţa publică din 31 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta P.M. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 4305 din 4 iunie 2003 şi recunoaşterea calităţii sale de beneficiară a OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului P.C.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că soţul său s-a născut în localitatea de refugiu a părinţilor şi a suferit, ca şi ei, efectele persecuţiei etnice, astfel că beneficiază de prevederile legii sus-menţionate.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 289/CA/2003 - P din 7 iulie 2003, a admis acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 4305 din 4 iunie 2003, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia din urmă să-i recunoască reclamantei, în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului P.C. născut în refugiu şi decedat la 8 septembrie 1997, calitatea de beneficiară a OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că soţul reclamantei s-a aflat în situaţia prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, iar reclamanta nu s-a recăsătorit după decesul acestuia care a survenit la 8 septembrie 1997.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare care a susţinut în esenţă că ea s-a conformat Precizărilor nr. 1026/2002 ale Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale. Astfel la pct. 1.5 din aceste precizări se menţionează că nu beneficiază de prevederile acestui act normativ, copiii care s-au născut în perioada de strămutare a părinţilor.
Recursul este nefondat.
În fapt, reclamanta a depus la data de 4 iunie 2003, o cerere prin care a solicitat Casei Judeţene de Pensii Satu Mare, să stabilească faptul că părinţii soţului decedat au fost strămutaţi, din motive etnice, în Zerind şi că născut fiind în perioada refugiului, la Zerind, poate beneficia de drepturile de urmaş prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000.
În aceste precizări la capitolul „categorii de beneficiari", pct. 1.5, se specifică că „nu beneficiază de prevederile acestui act normativ, copiii care s-au născut în perioada de strămutare a părinţilor.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile enumerate de lege.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
Soţul supravieţuitor al reclamantei se încadrează în situaţia expusă, fiind născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate şi nu i se poate aplica un tratament discriminatoriu.
În plus, prin diverse precizări sau adrese ale C.N.P.A.S., cum este şi cea de faţă, nu se poate adăuga la lege şi nici nu se pot da alte interpretări, mult mai restrictive şi discriminatorii, dispoziţiilor OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei civile nr. 289/CA/2003 - P din 7 iulie 2003 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2146/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2151/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|