ICCJ. Decizia nr. 2152/2005. Contencios. Refuz nejustificat răspuns. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2152/2005
Dosar nr. 166/2005
Şedinţa publică din 31 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii A.I., A.A., B.I., C.I., D.O., H.I., H.L., I.V., L.G., M.N., N.I.V., N.G., N.C., P.S., P.D., R.N., S.G., S.I., I.S., Ş.G., S.M., T.I., T.C., V.E., V.P. şi V.M. au formulat la data de 6 septembrie 2004, acţiunea înregistrată sub nr. 3177/2004, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi au solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei şi Comerţului. să se pronunţe o hotărâre prin care pârâtul să fi obligat să le elibereze adeverinţa tip prevăzută de pct. 14 din Normele de aplicare ale OUG nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic şi consular, aprobată prin Legea nr. 595/2003, şi să se constate că îndeplinesc condiţiile cerute de OUG nr. 36/2003, pentru a beneficia de pensie de serviciu.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că sunt pensionari pentru limită de vârstă, că au desfăşurat activitate profesională în comerţul exterior, peste 20 de ani, bărbaţii şi peste 15 ani, femeile, din care cel puţin 4 ani în misiune permanentă în exterior, ca reprezentanţi economici şi comerciali în cadrul Ambasadelor României. Au menţionat că acţiunea au formulat-o, deoarece pârâtul a refuzat, la solicitările făcute de reclamanţi, să elibereze adeverinţele tip necesare stabilirii pensiei de serviciu, deşi are această obligaţie, rezultată din actele normative amintite, motivând lipsa unor documente sau o interpretare eronată a legii, că prin acest refuz sunt vătămaţi în dreptul legal de a primi pensiile de serviciu.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 2218 din 19 octombrie 2004, a admis acţiunea reclamanţilor, a constatat că reclamanţii îndeplinesc condiţiile legale pentru a beneficia de pensie de serviciu, conform OUG nr. 36/2003, aprobată prin Legea nr. 545/2003 şi a obligat pârâtul să elibereze pentru fiecare reclamant, adeverinţa tip necesară stabilirii pensiei de serviciu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că activitatea reclamanţilor a intrat sub incidenţa Convenţiei de la Viena, cu privire la relaţiile consulare din anul 1963, Convenţie ratificată de România, în 1971, cât şi a Legii nr. 1/1971, care reglementa activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională. De asemenea, a reţinut instanţa, că nu se poate interpreta art. 14 alin. (2) din Normele de aplicare, în sensul că în cei 4 ani de misiune în străinătate trebuie să fie recunoscută, numai pentru persoanele cu grade diplomatice şi consulare cu grad de ministru, consilier, consilier economic sau secretar economic, această dispoziţie fiind o adăugare la lege, ceea ce nu e posibil de aplicat în sistemul respectării principiului ierarhiei actelor normative.
Împotriva acestei sentinţe, cu nr. 2218/2004, a declarat recurs, Ministerul Economiei şi Comerţului, susţinând că această hotărâre pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, că are în considerente motivări contradictorii sau străine cauzei.
A susţinut recurenta, că instanţa a nesocotit prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 36/2003, aprobată prin Legea nr. 545/2003, în ceea ce priveşte asimilarea vechimii celor 4 ani prevăzuţi de acest text, cu funcţii care nu au statut diplomatic, că a fost analizat numai dreptul de a se elibera adeverinţele tip, fără a analiza şi dacă sunt îndeplinite condiţiile, depăşind atribuţiile puterii judecătoreşti, prin cenzurarea OUG nr. 36/2003, neavând această competenţă prin care să adauge, să completeze legea.
De asemenea, a mai invocat recurenta, prevederile art. 46 C. proc. civ., în sensul că se impunea introducerea în cauză a celorlalţi iniţiatori ai actului normativ, iar ca temei pentru casarea sentinţei fiind precizate prevederile art. 304 pct. 4, 7 şi 9 C. proc. civ.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se expun în continuare.
Este necontestat în cauză că reclamanţii-intimaţi au desfăşurat activitate profesională în comerţul exterior, peste 20 de ani, având misiune permanentă pentru desfăşurarea acestei activităţi în străinătate, peste 4 ani, fiind trimişi, ca reprezentanţi economici şi comerciali, de către Întreprinderi de Comerţ Extern.
Prin art. 1 alin. (2) din OUG nr. 36/2003 se defineşte vechimea în diplomaţie, iar în alin. (3) lit. a) se precizează că, de asemenea, în sensul actului normativ citat, aprobat prin Legea nr. 545/2003, constituie vechime în diplomaţie sau după caz în activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională, şi perioadele lucrate de membrii personalului diplomatic şi consular, precum şi de persoanele menţionate în art. 4 alin. (1), la Administraţia Prezidenţială, Parlament şi Guvern, ca angajaţi de specialitate.
În art. 4.1 se reglementează astfel categoriile de persoane care intră sub incidenţa actelor normative, OUG nr. 36/2003, aprobată prin Legea nr. 545/2003, ce stabileşte sistemul de pensionare în discuţie.
Astfel, potrivit art. 4 alin. (1): „membrii personalului diplomatic şi consular şi celelalte persoane care au desfăşurat activitate de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională, încadraţi în administraţiile centrale şi din unităţi cu specific de comerţ exterior, precum şi ca trimişi în misiuni permanente, cu grade diplomatice sau consulare la ambasadele, consulatele şi alte reprezentanţe, beneficiază de pensie de serviciu, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii (...)".
În conformitate cu aceste prevederi se constată că instanţa de fond, cu aplicarea corectă a prevederilor legale, a stabilit că reclamanţii-intimaţi fac parte din categoria de persoane ce beneficiază de pensie de serviciu, îndeplinind cumulativ condiţiile legale cerute de actele normative incidente cauzei, în sensul că reclamanţii au desfăşurat activitate de comerţ exterior, ca persoane încadrate în unităţi cu specific de comerţ exterior, trimişi în misiune permanentă, peste 4 ani, la ambasade, consulate sau alte reprezentanţe, au vârsta şi stagiul complet de cotizare şi peste 20 de ani în comerţ exterior.
Instanţa de fond nu a depăşit competenţa materială şi nu a cenzurat OUG nr. 36/2003, ci a constatat în conformitate cu prevederile acestui act normativ, că nejustificat, pârâtul refuză eliberarea adeverinţei tip, motivând refuzul, nu pe dispoziţiile legii, ci în baza unor norme care nu au puterea OUG nr. 36/2004 şi Legii nr. 545/2003.
De asemenea, nu este fondată nici critica referitoare la neintroducerea în cauză, conform art. 46 C. proc. civ., a Ministerului Afacerilor Externe, temeiul invocat de recurentă fiind eronat; art. 46 C. proc. civ. a fost abrogat prin Decretul nr. 38/1959, iar pe de altă parte, obligaţia legală a eliberării adeverinţelor tip revine pârâtului, nu altor instituţii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de fond, în respectarea actelor normative incidente speţei, a pronunţat o soluţie legală, soluţie judicios motivată, astfel că pe cale de consecinţă recursul se priveşte a fi nefondat şi respins ca atare.
PENTRU AC ESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei şi Comerţului împotriva sentinţei civile nr. 2218 din 19 octombrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2125/2005. Contencios. Anulare decizie... | ICCJ. Decizia nr. 2225/2005. Contencios. Anulare decizie şi... → |
|---|
