ICCJ. Decizia nr. 2225/2005. Contencios. Anulare decizie şi proces-verbal de control. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2225/2005
Dosar nr. 5096/2003
Şedinţa publică din 5 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 136 din 4 aprilie 2003, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC E.F. S.R.L. Craiova, în contradictoriu cu pârâţii D.E., director general C.A.S. şi C.A.S. Dolj.
Pe cale de consecinţă, a anulat în parte procesul-verbal de control nr. 1436 din 31 ianuarie 2001, încheiat de auditori experţi şi inspectori de specialitate, precum şi Decizia nr. 35 din 1 aprilie 2003, pentru următoarele sume de bani: 17.094.437 lei; 17.410.013 lei penalităţi; 48.438.456 lei şi 63.801.076 lei, penalităţi.
Celelalte dispoziţii luate de către organul de control, au fost menţinute.
Prin sentinţa civilă nr. 785 din 1 octombrie 2003, aceeaşi instanţă a respins cererea reclamantei, pentru completarea sentinţei civile nr. 136/2003, ca neîntemeiată.
Împotriva primei hotărâri au declarat recurs, pârâta D.E., în calitate de Director general al C.A.S. Dolj, SC E.F. SRL Craiova, precum şi pârâta C.A.S. Dolj.
Se constată, însă, că, deşi a fost citată pentru termenul de astăzi, cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru, în valoare de 1.500 lei, recurenta D.E. nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală.
În atare situaţie, instanţa de control judiciar va face aplicaţiunea prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, republicată şi a art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995, dispunând anularea recursului, ca netimbrat.
Cât priveşte celelalte două recursuri declarate de SC E.F. SRL Craiova şi C.A.S., din dosar rezultă că ele au fost depuse la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar nu la Curtea de Apel Craiova, care a pronunţat hotărârea atacată.
Având în vedere această împrejurare, pusă în discuţia părţii prezente, precum şi dispoziţia art. 302 C. proc. civ., urmează a se constata nule, recursurile declarate de reclamanta SC E.F. Craiova şi de pârâta C.A.S. Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de D.E., împotriva sentinţei nr. 136 din 4 aprilie 2003, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca netimbrat.
Constată nule, recursurile declarate de SC E.F. SRL Craiova şi de C.A.S. Dolj, împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2152/2005. Contencios. Refuz nejustificat... | ICCJ. Decizia nr. 2231/2005. Contencios. Anulare certificat de... → |
---|