ICCJ. Decizia nr. 2120/2005. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2120/2005
Dosar nr. 3978/2004
Şedinţa publică din 30 martie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC D. SA Târgovişte a formulat, în temeiul art. 318 şi urm. C. proc. civ., contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 984 din 12 martie 2003, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin care a fost respins recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 724 din 8 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Contestaţia în anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente:
În conformitate cu art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
SC D. SA, în motivarea contestaţiei, a făcut o prezentare a situaţiei de fapt, cu referire la actele normative incidente în cauză, susţinând, în esenţă, că atât instanţa de fond, cât şi cea de recurs greşit, au menţinut Decizia nr. 500 din 12 noiembrie 2001, emisă de Consiliul Concurenţei.
Or, pe această cale, nu pot fi valorificate pretinse greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale.
În consecinţă, în cauză nu sunt întrunite dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., întrucât în cuprinsul contestaţiei nu se arată care dintre motivele de recurs nu au fost analizate sau care este greşeala materială esenţială ce a determinat soluţia instanţei.
Faţă de cele ce preced, contestaţia în anulare va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC D. SA Târgovişte împotriva deciziei nr. 984 din 12 martie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2112/2005. Contencios. Acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2125/2005. Contencios. Anulare decizie... → |
---|