ICCJ. Decizia nr. 2194/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2194/2005
Dosar nr. 7374/2004
Şedinţa publică din 4 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 6901/2004, reclamantul B.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 13462 din 16 martie 2004, emisă de pârâtă şi acordarea drepturilor ce i se cuvin, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 309/2002, începând cu luna august a anului 2002.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este îndreptăţit la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, întrucât în perioada 1 ianuarie 1954 - 23 decembrie 1955 a efectuat stagiul militar pe o perioadă de 1 an, 11 luni şi 22 de zile, în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Prin sentinţa civilă nr. 691 din 24 mai 2004, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul B.I., împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că cererea depusă de reclamant la Comisia pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 309/2002 s-a făcut doar la data de 4 martie 2004, motiv pentru care instanţa a apreciat că în mod legal i s-au acordat acestuia, drepturile, începând cu data de 1 aprilie 2004.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, B.I., care a motivat, în esenţă, că din anul 2002 s-a adresat de mai multe ori, şi Casei Judeţene de Pensii Cluj, dar cererea scrisă nu i-a fost primită, întrucât nu putea face dovada calităţii de beneficiar al Legii nr. 309/2002. Reclamantul susţine că are dreptul să beneficieze de dispoziţiile Legii nr. 309/2002, începând cu anul 2002, având în vedere tardivitatea răspunsului autorităţilor la cererea sa şi necompletarea în livretul militar, a datelor privind stagiul efectuat în detaşamente de muncă.
Recursul este nefondat.
Se reţine că prin hotărârea nr. 13462 din 16 martie 2004 s-a admis cererea reclamantului, constatându-se că perioada 1 ianuarie 1954 - 23 decembrie 1955 se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002, acordându-i-se acestuia, drepturile, începând cu data de 1 aprilie 2004.
Deşi reclamantul consideră că este îndreptăţit la acordarea acestor drepturi începând cu luna august 2002, se reţine că cererea depusă de către acesta la Comisia pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 309/2002, s-a făcut doar la data de 4 martie 2004.
Este real că reclamantul a formulat o primă cerere în data de 28 august 2002, însă aceasta era adresată U.M. 02405 Piteşti, pentru eliberarea adeverinţei necesare dovedirii calităţii de persoană îndreptăţită.
În consecinţă, în mod corect instanţa de fond a apreciat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, începând cu data de 1 aprilie 2004, luna următoare celei în care s-a adresat Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 309/2002.
Faţă de cele ce preced, recursul declarat se dovedeşte nefondat şi urmează a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ., menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.I. împotriva sentinţei civile nr. 691 din 24 mai 2004, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2192/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2195/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|