ICCJ. Decizia nr. 2195/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2195/2005
Dosar nr. 7375/2004
Şedinţa publică din 4 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 7134/2004, reclamanta G.M. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârii nr. 14232 din 13 aprilie 2004.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că părinţii săi au fost refugiaţi şi că ea s-a născut în refugiu, urmând să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 698 din 25 mai 2004, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei G.M., împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi a anulat hotărârea nr. 14232 din 13 aprilie 2004, emisă de pârâtă. A obligat pârâta să recunoască reclamantei, statutul de refugiată pe perioada 28 martie 1944 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 ianuarie 2004.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că părinţii reclamantei s-au refugiat din localitatea Igriţa, judeţul Cluj, în Bucureşti, iar la data de 28 martie 1944 s-a născut reclamanta, care beneficiază de statutul de persoană refugiată, începând cu această dată şi până la data limită prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esenţă că intimata nu a suferit persecuţii din motive etnice, localitatea Bucureşti aparţinând Statului Român.
Recursul este nefondat.
Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, şi asigurarea nemijlocită de către părinţi, a unor alte cerinţe cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare şi de educaţie.
Concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi primită.
Soluţia, ca şi motivarea adusă de prima instanţă, hotărârii pronunţate, sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din cele 6 situaţii enumerate, în dispoziţiile normative menţionate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţeles atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.
În cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit şi familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 698 din 25 mai 2004, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2194/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2196/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
