ICCJ. Decizia nr. 2196/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2196/2005
Dosar nr. 7376/2004
Şedinţa publică din 4 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la data de 10 mai 2004, reclamanta R.A. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârii nr. 14270 din 6 mai 2004, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că soţul său, R.I., a fost refugiat împreună cu părinţii, în perioada 6 august 1943 - 6 martie 1945.
Prin sentinţa civilă nr. 762 din 2 iunie 2004, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta R.A., împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi a dispus anularea hotărârii nr. 14270 din 6 mai 2004, emisă de pârâtă. A obligat pârâta să acorde reclamantei, drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000, în calitate de soţie supravieţuitoare, pentru perioada 6 august 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 aprilie 2004.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că soţul reclamantei a fost refugiat din Cluj, în Braşov, în perioada 6 august 1943 - 6 martie 1945, iar reclamanta, în calitate de soţie supravieţuitoare, beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Cluj care a motivat, în esenţă, că soţul intimatei nu şi-a schimbat domiciliul şi nu a suferit persecuţii de natură etnică, localitatea Braşov aparţinând Statului Român.
Recursul este nefondat.
Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, şi asigurarea nemijlocită de către părinţi, a unor alte cerinţe cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare, de educaţie.
Concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi primită.
Soluţia, ca şi motivarea adusă de prima instanţă, hotărârii pronunţate, sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate în dispoziţiile normative menţionate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţeles atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.
În cauză este necontestat că soţul reclamantei, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi prejudicii pe care le-a suferit şi familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate
În concluzie, soţul reclamantei, în calitate de titular de drepturi, a fost refugiat din Cluj, în Braşov, iar reclamanta, în calitate de soţie supravieţuitoare, se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000.
Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ., menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 762 din 2 iunie 2004, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2195/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2197/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
