ICCJ. Decizia nr. 2186/2005. Contencios. Anulare Ordin A.N.V. ( sancţiune disciplinară). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2186/2005
Dosar nr. 8280/2004
Şedinţa publică din 1 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială şi de contencios a administrativ, prin sentinţa civilă nr. 160 din 29 septembrie 2004, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantului D.C., formulată în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti, având ca obiect anularea Ordinului nr. 186 din 19 aprilie 2004, emis de pârâtă, prin care reclamantul a fost sancţionat cu „mustrare scrisă", conform art. 65 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999, republicată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că în perioada 20 martie - 26 martie 2004, s-a efectuat un control tematic al activităţii Biroului Vamal Iaşi, control ce a vizat perioada 1 octombrie 2003 – 1 martie 2004, în care conducerea a fost asigurată de reclamantul D.C., care conform fişei postului, avea atribuţii de coordonare şi control a întregii activităţi a Biroului Vamal. În nota de prezentare ce a stat la baza sancţiunii aplicate, s-au constatat o serie de deficienţe ce au demonstrat superficialitate şi neglijenţă în completarea şi utilizarea evidenţelor şi registrelor, pe care reclamantul, în virtutea atribuţiilor sale, ar fi avut posibilitatea de-a le remedia.
Întrucât aceste deficienţe constatate, ce ţin de îndatoririle corespunzătoare funcţiei avute de reclamant, au fost dovedite şi în plus, parţial chiar recunoscute de acesta, instanţa de fond a reţinut că ordinul de sancţionare apare ca fiind legal emis.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, reclamantul a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivului de recurs, recurentul a arătat că instanţa de fond nu a motivat în fapt soluţia pronunţată, nu a analizat probele administrate, bazându-se numai pe atribuţiile generale prevăzute în fişa postului.
S-a mai susţinut de către recurent, că răspunderea sa pentru abaterile subordonaţilor nu a fost corect reţinută şi evaluată, că nu au fost în vreun fel aduse prejudicii, intereselor patrimoniale ale instituţiei şi nici nu a fost perturbată activitatea vamală, ca urmare a încălcării obligaţiilor sale de serviciu.
Examinând cauza de faţă, în raport cu probele administrate, prin prisma criticilor formulate, ca şi a prevederilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie reţine că recursul de faţă este nefondat, pentru considerentele arătate în cele ce urmează.
Critica recurentului vizând lipsa aprecierii şi analizării probelor de către instanţa de fond, nu este fondată şi nu corespunde realităţii. Din considerentele sentinţei atacate rezultă, pe de o parte, că instanţa a avut în vedere un ansamblu de probe existente la dosar, pe care le-a şi menţionat şi indicat ca atare, iar pe de altă, că le-a analizat în mod global, prin raportarea la concluziile procesului-verbal de control din 26 martie 2004 şi a notei de persecutare din 5 aprilie 2004, întrucât ambele acte au stat la baza sancţiunii aplicate.
Deficienţele constatate în aceste documente au fost, de altfel, evidenţiate şi prin celelalte probe ale dosarului, la care s-a făcut referire în sentinţa recurată, fiind evident, aşa cum s-a reţinut, că reclamantul şi-a încălcat obligaţiile ce-i reveneau în calitate de şef birou vamal.
În fine, nu lipsită de relevanţă este şi împrejurarea că însuşi recurentul a recunoscut şi a confirmat existenţa neglijenţei şi superficialităţii în completarea şi utilizarea evidenţelor şi registrelor, în cadrul Biroului Vamal Iaşi aflat sub coordonarea sa, apreciind în mod cu totul neargumentat, însă, că astfel de deficienţe nu au adus prejudicii activităţii biroului şi astfel, sancţiunea ce i-a fost aplicată, nu se justifică.
În raport cu cele arătate, Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond este legală, astfel că o va menţine şi în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LLEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.C., împotriva sentinţei nr. 160 din 29 septembrie 2004, a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2178/2005. Contencios. Anulare dispoziţie... | ICCJ. Decizia nr. 2192/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
