ICCJ. Decizia nr. 2178/2005. Contencios. Anulare dispoziţie primar ( destituire din funcţie publică). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2178/2005
Dosar nr. 7392/2004
Şedinţa publică din 1 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 130 din 13 august 2003, Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, în fond după casare, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul B.C., în contradictoriu cu pârâţii Primăria municipiului Moineşti, C.N., Secretarul Primăriei municipiului Moineşti şi A.V., Primarul municipiului Moineşti, acţiune ce a avut ca obiect anularea dispoziţiei nr. 323 din 10 septembrie 2002, prin care reclamantul a fost destituit din funcţia publică de consilier în cadrul Biroului „Asistenţă socială şi Autoritate tutelară" din cadrul Consiliului Local al municipiului Moineşti.
S-a reţinut că este legală, sancţiunea aplicată reclamantului, avându-se în vedere abaterile disciplinare reţinute în sarcina acestuia: absenţe nemotivate, întârzieri în efectuarea lucrărilor, atitudini ireverenţioase, conform raportului nr. 6/12967 din 10 septembrie 2002, întocmit de Comisia de disciplină.
Prin Decizia nr. 1171 din 22 decembrie 2003, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis recursul declarat de reclamant împotriva sus-menţionatei sentinţe, pe care a casat-o, reţinând cauza, spre soluţionare, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a pronunţat Decizia nr. 65 din 20 februarie 2004. Prin această hotărâre judecătorească, irevocabilă, acţiunea reclamantului B.C. a fost respinsă ca nefondată. S-a reţinut că din actele şi lucrările comisiei de disciplină, necontestate de reclamant, a rezultat săvârşirea mai multor abateri disciplinare şi că la individualizarea măsurii luate, autoritatea intimată a avut în vedere împrejurările în care au fost săvârşite abaterile disciplinare, gravitatea acestora, conduita funcţionarului public, precum şi faptul că acesta mai fusese sancţionat.
Împotriva deciziei civile nr. 65 din 20 februarie 2004, a Curţii de Apel Bacău, B.C. a declarat recurs.
Recursul este inadmisibil, pentru cele se vor arăta în continuare:
Procedând în sensul expres prevăzut de dispoziţiile Codului de procedură civilă, mai exact de alin. (4) al art. 312 (Titlul V, secţiunea a II-a privind judecarea recursului şi efectele casării), Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a judecat recursul declarat de B.C., împotriva sentinţei civile nr. 130 din 13 august 2003, a Tribunalului Bacău; astfel, prin Decizia nr. 1171 din 22 decembrie 2003, recursul a fost admis, iar sentinţa civilă arătată mai înainte a fost casată, reţinându-se cauza, pentru judecarea în fond. Rejudecarea în fond a pricinii s-a făcut prin Decizia civilă irevocabilă nr. 65 din 20 februarie 2004.
Dreptul de a folosi o cale de atac este unic, iar, în speţă, acesta a fost epuizat prin exercitarea recursului de către B.C., în faţa Curţii de Apel Bacău.
Prin declararea recursului împotriva deciziei nr. 65/2004, recurentul-reclamant tinde spre o a doua judecată în recurs, or, acest lucru nu poate fi acceptat, întrucât aceasta ar însemna o încălcare a regulii unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, regulă de bază a procedurii contencioase.
Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.C. împotriva deciziei civile nr. 65 din 20 februarie 2004, a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca inadmisibil.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2162/2005. Contencios. împotriva încheierii... | ICCJ. Decizia nr. 2186/2005. Contencios. Anulare Ordin A.N.V. (... → |
---|