ICCJ. Decizia nr. 2211/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2211/2005
Dosar nr. 8317/2004
Şedinţa publică din 4 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 24 septembrie 2004, reclamanta F.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 12418/11470 din 14 mai 2004, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, motivând că în luna octombrie 1944, părinţii săi, I.I. şi C.I., împreună cu sora sa, A. I. s-au refugiat din Basarabia, ea fiind născută ulterior, în Bucureşti, la 1 ianuarie 1945.
Prin sentinţa civilă nr. 1927 din 1 octombrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de F.V., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi a anulat hotărârea nr. 12418/11470 din 14 mai 2004, emisă de pârâtă.
A obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 ianuarie 1945 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 decembrie 2003.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că părinţii reclamantei s-au refugiat din Chişinău - Basarabia, în luna octombrie 1944, în România, la data refugierii reclamanta fiind concepută. S-a mai reţinut că un copil născut în timpul refugiului sau strămutării părinţilor săi în localitatea de refugiu şi aflat permanent în îngrijirea acestora, are aceleaşi condiţii de viaţă şi acelaşi statut, indiferent de momentul concepţiei.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, care a motivat, în esenţă, că reclamanta nu dovedeşte persecuţia etnică invocată, având în vedere că s-a născut la data de 1 ianuarie 1945, în Bucureşti.
Recursul este nefondat.
Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, şi asigurarea nemijlocită de către părinţi, a unor alte cerinţe cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare şi de educaţie.
Concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi primită.
Soluţia, ca şi motivarea adusă de prima instanţă, hotărârii pronunţate, sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate în dispoziţiile normative menţionate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţeles atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.
În cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi prejudicii pe care le-a suferit şi familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1927 din 1 octombrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2210/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2212/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|