ICCJ. Decizia nr. 2223/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2223/2005
Dosar nr. 1670/2004
Şedinţa publică din 4 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1776/2003, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC C. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Finanţelor Publice.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că în mod legal, organele de control au procedat la stingerea obligaţiilor faţă de bugetul de stat, în ordinea vechimii acestora, până la acoperirea lor completă, conform Ordinului Ministerului Finanţelor nr. 620/1997. De asemenea, instanţa curţii de apel a apreciat că penalităţile de 10% pentru nevirarea impozitului pe salarii, conform OG nr. 11/1996, pentru că OG nr. 68/1999 nu se referă şi la scutirea penalităţilor, ci doar a majorărilor de întârziere.
De asemenea, instanţa de fond a înlăturat raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, cu motivarea că precizările expertului nu pot conduce instanţa la aceeaşi concluzie exprimată de acesta.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a formulat recurs, SC C. SRL Bucureşti, criticând-o ca nelegală, întrucât instanţa de fond a pronunţat-o cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a apreciat că sentinţa în litigiu s-a dat cu greşita aplicare a prevederilor OG nr. 68/1999, OG nr. 70/1997 şi OG nr. 11/1996.
Astfel, OG nr. 11/1996, privind executarea silită a creanţelor bugetare, aplicabilă pentru perioada supusă controlului, pentru diferenţele de impozit şi majorările de întârziere constatate de organele de control, reglementând plata acestora, stabileşte succesiunea stingerii obligaţiilor în cadrul plăţilor ulterioare ce vor fi efectuate după întocmirea actului de control. Precizează recurenta, că organul constatator avea obligaţia să verifice modul de calcul şi a impozitului pe salarii şi pe dividende şi să constate dacă există diferenţe de plată. De asemenea, organul fiscal avea obligaţia de a calcula majorări de întârziere aferente obligaţiilor principale până la data de 30 aprilie 1999 şi să constate achitarea obligaţiilor curente pentru perioada 30 aprilie - 30 noiembrie 1999.
Recursul este fondat şi va fi admis conform art. 304 C. proc. civ.
Verificând cererea de recurs, sub aspectul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine în fapt următoarele:
În speţă, s-a dispus şi s-a efectuat un amplu raport de expertiză contabilă ale cărei concluzii conduc la o cu totul altă soluţionare a pricinii.
Instanţa de fond, fără o motivare pertinentă şi concludentă, a înlăturat expertiza, fără să explice concluzia la care a ajuns, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 10 C. proc. civ.
Acest text de lege prevede sancţionarea pentru situaţia în care instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Or, în speţă, raportul de expertiză contabilă, coroborat cu ansamblul probator administrat, ar fi putut conduce instanţa de judecată la o altă concluzie, dacă ar fi fost pertinent analizate.
Mai mult decât atât, cu ocazia rejudecării pricinii, urmează ca instanţa de fond să verifice ordinele de plată, cât şi faptul dacă la data de 30 august 1999 mai existau debite în contul reclamantei.
De asemenea, trebuie verificate neconcordanţele care există între actele depuse şi susţinerile organelor de control, aspecte relevate de expert, dar înlăturate de instanţă, fără o motivare concludentă.
Cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de fond va avea în vedere per ansamblu, şi toate criticile aduse de recurent în recursul de faţă, urmând a completa probatoriul, cu orice probă pertinentă care ar conduce la aflarea adevărului.
Aşa fiind, faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de SC C. SRL şi va dispune casarea sentinţei atacate, cu trimitere, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, pentru completarea probatoriului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC C. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1776 din 29 octombrie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, pentru completarea probatoriilor.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2206/2005. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 2229/2005. Contencios. Anulare hotărâre... → |
|---|
