ICCJ. Decizia nr. 2240/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2240/2005
Dosar nr. 6900/2004
Şedinţa publică din 5 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 5 aprilie 2003, la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul S.G. a chemat în judecată, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se anuleze hotărârea nr. 5865/5827 din 20 februarie 2002, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al drepturilor băneşti conferite prin Legea nr. 309/2002.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că din data de 7 iulie 1951 a fost chemat cu ordin de încorporare de către comandamentele de muncă ale Raionului Topoloveni-Argeş şi a fost trimis, pentru munci agricole, la Comandamentul de Muncă Regiunea Constanţa.
Prin sentinţa nr. 775 din 26 aprilie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 5865/5827 din 20 februarie 2004, emisă de pârâtă, a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 7 iulie 1951 - 22 octombrie 1951, începând cu data de 1 decembrie 2003.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din conţinutul adeverinţei nr. 2484565 din 4 iunie 2003, eliberată de U.M. 0676 Craiova, se atestă că în perioada 7 iulie 1951 - 22 octombrie 1951, reclamantul a efectuat munci agricole, fiind trimis de către Comandamentul de Muncă Regiunea Argeş, la Comandamentul de Muncă Regiunea Constanţa şi ulterior, repartizat la securitate, aşa cum se precizează şi în conţinutul acţiunii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 303 şi 3041 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că reclamantul nu beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002 şi că din adeverinţa nr. 2484565, emisă de S.R.I., la data de 4 iunie 2003, nu reiese faptul că a satisfăcut serviciul militar la munci agricole, în perioada 7 iulie 1951 - 22 octombrie 1951, în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
În adeverinţa nr. 2484565, emisă de S.R.I., la data de 4 iunie 2003, se menţionează că intimatul a fost trimis de Comandamentul de Muncă Regiunea Argeş, la Comandamentul de Muncă Regiunea Constanţa, la munci agricole, în perioada 7 iulie 1951 - 22 octombrie 1951, dar nu rezultă că a satisfăcut stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Pe de altă parte, însă, din livretul militar rezultă că intimatul-reclamant a îndeplinit funcţia de ofiţer activ şi subofiţer activ în cadrul unităţii M.I., dar nici acest înscris nu face dovada că intimatul a satisfăcut stagiul militar în cadrul detaşamentelor de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetăţeni români, care au satisfăcut stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ de către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege, şi anume: să fi satisfăcut stagiul militar în detaşamente de muncă, în perioada 1950 - 1961, iar detaşamentul de muncă să fi făcut parte din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Or, în speţa de faţă, intimatul-reclamant a satisfăcut stagiul militar într-o unitate din sistemul M.I., motiv pentru care se constată că recursul este fondat şi în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., urmează a fi admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 775 din data de 26 aprilie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea formulată de reclamantul S.G., ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2239/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2241/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
