ICCJ. Decizia nr. 2241/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2241/2005
Dosar nr. 6901/2004
Şedinţa publică din 5 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 februarie 2004, la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul P.G. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se anuleze hotărârea nr. 4365/3612 din 9 octombrie 2003, emisă de pârâtă, prin care s-a respins cererea reclamantului pentru stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a făcut demersurile necesare pentru obţinerea relaţiilor privind fişa de evidenţă militară, susţinând că prin actele depuse, demonstrează că se încadrează în categoria persoanelor care sînt beneficiare ale Legii nr. 309/2002.
Prin sentinţa nr. 646 din 5 aprilie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamantul P.G., a anulat hotărârea nr. 4365/3612 din 9 octombrie 2003, emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta, să recunoască reclamantului, perioada august 1953 - martie 1954, ca încadrându-se în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002 şi să acorde acestuia, drepturile corespunzătoare, începând cu data de 1 decembrie 2002.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a dovedit împrejurarea că a satisfăcut stagiul militar în detaşamente de muncă, aşa cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 309/2002 şi că poate beneficia de drepturile recunoscute de acest act normativ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a precizat că reclamantul nu beneficiază de drepturile prevăzute de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 309/2002, întrucât U.M. nr. 04701, menţionată în livretul militar, nu se regăseşte în Nomenclatorul Detaşamentelor de Muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002, privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetăţeanul român care a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă, în perioada 1950 - 1961.
Din livretul militar şi certificatul nr. 72798 din martie 2004, eliberat de Arhivele Naţionale, se atestă cu certitudine că în perioada 16 septembrie 1953 - 9 martie 1954, reclamantul a efectuat stagiul militar la Detaşamentul de muncă Petrila şi Detaşamentul de muncă Vulcan.
Or, câtă vreme este dovedită împrejurarea că reclamantul a prestat muncă în timpul stagiului militar, într-un detaşament organizat în acest scop, nu există nici un temei de a-l excepta de la recunoaşterea drepturilor sale.
Faptul că se contestă de către recurentă, apartenenţa detaşamentelor de muncă la Direcţia Generală a Serviciului Muncii, invocându-se tutela Ministerului Forţelor Armate, nu prezintă importanţă în soluţionarea cauzei, deoarece s-ar ajunge la nesocotirea scopului reparator al legii, şi anume, acela de a recompensa persoanele care au fost obligate să presteze o muncă ordonată de regimul acelei epoci, pe anumite criterii, în perioada în care reclamantul trebuia să efectueze stagiul militar.
Curtea constată că instanţa de fond a stabilit o corectă situaţie de fapt şi a interpretat în mod judicios prevederile legii, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul este nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 646 din data de 5 aprilie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2240/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2244/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|