ICCJ. Decizia nr. 2238/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2238/2005
Dosar nr. 6898/2004
Şedinţa publică din 5 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 20 februarie 2004, reclamanta I.M. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000 şi obligarea pârâtei să-i acorde drepturile conferite de lege.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în anul 1944 s-a refugiat, împreună cu părinţii săi, din Basarabia, în comuna Lăpugiu Inferior, judeţul Hunedoara.
Prin sentinţa civilă nr. 818 din 28 aprilie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 11471/9789 din 26 martie 2004, emisă de pârâtă şi a obligat pârâta, să stabilească reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 24 martie 1944 - 6 martie 1945.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta a dovedit persecuţia din motive etnice prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând că a respins cererea reclamantei, întrucât din declaraţiile martorilor depuse nu rezultă cu certitudine perioada şi localitatea refugiului.
Recursul este nefondat.
Din declaraţiile martorilor M.N. şi T.D. rezultă că în anul 1944, intimata s-a refugiat din U.R.S.S., în România.
Din certificatul nr. C/415 din 24 iulie 2003, eliberat de Ministerul de Interne - Direcţia Judeţeană Hunedoara a Arhivelor Naţionale se observă cu certitudine împrejurarea că B.I., tatăl intimatei, s-a refugiat la data de 24 martie 1944, din oraşul Bălţi, judeţul Bălţi, în comuna Lăpugiul Inferior, judeţul Hunedoara, împreună cu soţia E., de 48 de ani şi fiica M., de 18 ani.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată şi republicată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din cele 6 situaţii enumerate.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă în speţa de faţă, persoana strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Pe cale de consecinţă, Curtea constată că instanţa de fond a făcut o corectă stabilire a stării de fapt şi o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 818 din 28 aprilie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2237/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2239/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
