ICCJ. Decizia nr. 2359/2005. Contencios. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2359/2005
Dosar nr. 7268/2004
Şedinţa publică din 8 aprilie 2005
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta Asociaţia L.C.A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi ministrul justiţiei, anularea, ca nelegale, a unor instrucţiuni emise în anii 1950 - 1960.
Şi-a motivat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 29/1990.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 701/2004, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei invocată de Ministerul Justiţiei şi şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, având în vedere dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 29/1990.
La rândul ei, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 415 din 17 iunie 2004, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti şi, constatând conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru regulator de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, această instanţă a avut în vedere excepţia invocată de reclamantă faţă de prevederile art. 6 din Legea nr. 29/1990, prin care se instituie o competenţă alternativă ce-i conferă posibilitatea de a se adresa şi instanţei de la domiciliul său.
Constatând că în cauza dedusă judecăţii s-a ivit un conflict negativ de competenţă, în sensul reglementării art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Curtea urmează să stabilească care este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza.
Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, judecarea acţiunilor formulate în baza art. 1 din aceeaşi lege, este de competenţa instanţei, în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, reclamantul.
În raport cu norma de drept comun în materie de competenţă teritorială, respectiv art. 5 C. proc. civ., potrivit căruia cererea se face la instanţa de la domiciliul pârâtului, reglementarea art. 6 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 instituie o normă de protecţie în favoarea reclamantului, acesta având dreptul să aleagă între norma de drept comun şi norma de protecţie.
Prin urmare, nu se poate considera că art. 6 din Legea nr. 29/1990 cuprinde o dispoziţie imperativă, de ordine publică, prin care să fie atribuită instanţei de la domiciliul reclamantului, o competenţă teritorială exclusivă.
Aceasta presupune că reclamantul, la alegerea sa, poate înlătura competenţa instituită în materia contenciosului administrativ, prin sesizarea instanţei de la domiciliul pârâtului, în aplicarea regulilor din dreptul comun.
Cum, în cauză, reclamanta a făcut o astfel de opţiune, în favoarea instanţei de la domiciliul pârâtului, Înalta Curte va stabili că acestei instanţe, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, căreia i se trimite cauza.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2296/2005. Contencios. Refuz eliberare decizie... | ICCJ. Decizia nr. 2364/2005. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
