ICCJ. Decizia nr. 2270/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2270/2005
Dosar nr. 6906/2004
Şedinţa publică din 5 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, sub nr. 3717/2003, reclamantul G.N. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi, să se dispună anularea hotărârii nr. 4603 din 21 august 2003, emisă de Comisia de specialitate a pârâtei şi să fie obligată pârâta de a emite o nouă hotărâre prin care să îi recunoască şi să îi acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că a efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 23 mai 1950 - 23 iulie 1953, fiind folosit la construcţii Căi Ferate în cadrul Detaşamentului 703 Petrila, Trustul de Construcţii nr. 7, Direcţia Regională a Muncii Lugoj, astfel că, în mod greşit, pârâta i-a soluţionat cererea, prin respingere.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 686, pronunţată la 14 august 2004, a admis acţiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 4603 din 21 august 2003 şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre care să constate că perioada 1 ianuarie 1952 - 16 noiembrie 1952 se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în Registrul de evidenţă dela Detaşamentul de muncă Petrila, reclamantul figurează că în perioada 1 ianuarie 1952 - 16 noiembrie 1952 a prestat muncă în detaşamente de muncă, aşa cum, de altfel, rezultă şi din Certificatul nr. 75677 din martie 2004, eliberat de Arhivele Naţionale.
Restul perioadei solicitate nu poate fi reţinută, ca fiind efectuată în detaşamente de muncă, întrucât înscrisurile depuse la dosar, respectiv lista camarazilor împreună cu care a efectuat stagiul militar şi planşa foto, precum şi dovada de absolvire M.C.I.M.C. nr. 423 din 12 ianuarie 1953, privind cursurile urmate de reclamant în perioada 15 februarie - 15 august 1952 nu se încadrează în prevederile art. 6 din Legea nr. 309/2002 şi art. 6 alin. (1) din H.G nr. 1114/2002.
Nemulţumit de soluţia pronunţată, în termen legal, a declarat recurs, reclamantul G.N., şi criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, a arătat că sentinţa a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a Legii nr. 309/2002, act normativ care se referă la efectuarea stagiului militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
A mai susţinut că în toată perioada cuprinsă între 23 mai 1950 şi 23 iulie 1953 a fost încorporat în Detaşamentul 703 Petrila, fără a fi mutat şi a lucrat pe şantiere de construcţii în calitate de dulgher, în Petrila neexistând unităţi militare ce au aparţinut fostului Minister al Forţelor Armate.
Recursul este fondat.
În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002 beneficiază de prevederile acestei legi, persoana, cetăţean român, care a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, iar prin art. 1 din HG nr. 1114/2002 s-a precizat că perioada se situează între 14 ianuarie 1950 - 28 februarie 1961.
Potrivit Legii nr. 309/2002 stabilirea drepturilor reglementate de lege se face la cerere, pe baza înscrierilor din livretele militare, adeverinţele eliberate de Centrele militare judeţene sau de U.M. 02405 Piteşti.
Înscrierile din livretul militar nu sunt concludente, nereieşind dacă în perioada menţionată în livret, recurentul a fost încorporat la Direcţia Generală a Serviciului Muncii sau într-un detaşament de muncă, condiţie impusă prin Legea nr. 309/2002.
Faţă de dispoziţiile actelor normative incidente în cauză, era necesar a se dispune completarea probatoriului, în sensul art. 6 din lege, pentru a se stabili cu certitudine dacă reclamantul a desfăşurat muncă în cadrul unei unităţi din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Omiţând să se procedeze astfel, prima instanţă a nesocotit dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Aşadar, soluţia adoptată de prima instanţă este nelegală şi netemeinică, iar recursul declarat este fondat, instanţa de fond, cu ocazia rejudecării, urmând să completeze probatoriul, în sensul celor nemenţionate în considerente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi împotriva sentinţei civile nr. 686 din 14 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, pentru rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2269/2005. Contencios. Refuz plată sumă... | ICCJ. Decizia nr. 2271/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
