ICCJ. Decizia nr. 2273/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2273/2005
Dosar nr. 6926/2004
Şedinţa publică din 5 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul M.P. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Dolj, solicitând instanţei, ca în contradictoriu cu pârâta, să constate că perioada 6 iunie 1951 - 1 octombrie 1954 a fost executată în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, să dispună obligarea pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, anulând hotărârea Comisiei Judeţene de Pensii Dolj, prin care aceste drepturi i-au fost încălcate.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în perioada sus amintită a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, situaţie pe care a dovedit-o cu livretul militar.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 736, pronunţată la 14 mai 2004, a admis acţiunea formulată de reclamantul M.P., a anulat hotărârea nr. 3208 din 13 martie 2003 şi a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pe perioada 6 iunie 1951 - 1 octombrie 1954, începând cu 1 septembrie 2002.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că prin actele prezentate, reclamantul face dovada efectuării stagiului militar în detaşamente de muncă. Astfel, în livretul militar, reţine instanţa, este trecută menţiunea „bun pentru serviciu combatant neinstruit" şi, de asemenea, sunt înscrise înscrise, perioadele şi detaşamentele de muncă unde şi-a desfăşurat activitatea.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Dolj, care a susţinut că din livretul militar nu rezultă că petentul a satisfăcut stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, aşa cum prevede Legea nr. 309/2002, ci la U.M. 04195.
Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Din livretul militar rezultă cu certitudine faptul că reclamantul a satisfăcut stagiul militar la U.M. 04195, ca specialist în construcţii.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetăţeni români, care au efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.
Deci, prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ de către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege: să fi efectuat stagiul militar în cadrul unor detaşamente de muncă, iar nu în cadrul unor unităţi militare, iar a doua condiţie era aceea că acele detaşamente să fi făcut parte din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Or, în cauză, intimatul-reclamant M.P. şi-a satisfăcut stagiul militar în cadrul U.M. 04195 din sistemul Ministerului Forţelor Armate, astfel că instanţa de fond a reţinut în mod greşit, că reclamantul ar fi îndeplinit condiţiile cerute de art. 1 din Legea nr. 309/2002
Astfel fiind, recursul este întemeiat şi va fi admis, sentinţa recurată va fi casată, iar acţiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Dolj împotriva sentinţei civile nr. 335 din 14 mai 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea formulată de M.P.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2271/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2274/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|