ICCJ. Decizia nr. 2330/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2330/2005
Dosar nr. 4574/2001
Şedinţa publică din 8 aprilie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 721 din 28 septembrie 2001, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.V. Craiova, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj şi Administraţia Financiară a municipiului Craiova şi a anulat parţial actul de control din 27 august 1997, precum şi Decizia Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj, în sensul menţinerii obligaţiilor de plată în sarcina reclamantei, numai pentru sumele de 19.319.203 lei, cu titlu de majorări de întârziere şi de 8.313.749 lei, impozit de profit.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin procesul-verbal de control încheiat la 27 august 1997, s-a stabilit că reclamanta datorează cu titlu de impozit pe profit, suma de 50.199.647 lei şi 35.521.788 lei, majorări de întârziere. În condiţiile în care prin Decizia nr. 32 din 2 aprilie 2001, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, s-a admis în parte, contestaţia reclamantei şi a fost exonerată de plata anumitor sume iniţial reţinute, obiectul acţiunii de faţă îl reprezintă sumele de 49.776.779 lei cu titlu de impozit pe profit suplimentar şi 4.900.000 lei amenzi contravenţionale.
În acord cu concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, instanţa de fond a reţinut că aferent perioadei supuse controlului, reclamanta mai datorează cu titlu de impozit pe profit, numai suma de 8.313.749 lei, la care s-au calculat majorări de întârziere în cuantum de 19.319.203 lei, motivat de faptul că în mod greşit au fost excluse de la cheltuielile deductibile, cheltuielile cu investiţiile efectiv realizate.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, în nume propriu şi pentru Administraţia Finanţelor Publice Craiova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi pentru a fi fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
Astfel, recurenta a arătat că în mod greşit instanţa a achiesat la punctul de vedere exprimat de expertul contabil, apreciind ca deductibile, o serie de cheltuieli, care, însă, nu pot fi considerate ca atare de legislaţia aplicabilă.
Expertul contabil B.C., la rândul său, a declarat recurs împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale pronunţate de instanţa de fond, în şedinţa din camera de consiliu din data de 19 octombrie 2001, prin care i-a fost admisă numai în parte cererea de majorare a onorariului stabilit pentru efectuarea expertizei contabile dispuse în cauză.
Astfel, recurentul a arătat că majorarea onorariului de la 1.300.000 lei, la 2.300.000 lei, acordată de instanţa de fond, nu corespunde valorii litigiului, complexităţii şi volumului de muncă pe care l-a presupus lucrarea efectuată, criteriu în raport cu care, apreciază că i se cuvenea plata unei diferenţe de onorariu de 3.500.000 lei, pe care, de altfel, a solicitat-o. Expertul contabil şi-a întemeiat recursul, pe prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. şi pe cele ale Regulamentului privind disciplina onorariilor, indemnizaţiilor şi criteriilor pentru restituirea cheltuielilor pentru prestaţiile profesionale ale experţilor contabili şi contabililor autorizaţi.
Examinând cauza de faţă, prin prisma criticilor formulate de ambele recurente şi în raport cu prevederile legale incidente în cauză, Înalta Curte reţine că recursurile formulate sunt nefondate, pentru consideraţiunile expuse în cele ce urmează.
Astfel, în ceea ce priveşte criticile formulate de recurenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, Înalta Curte reţine că acestea nu pot fi primite, întrucât instanţa de fond, în mod just a omologat raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul B.C., apreciind concluziile acestuia bazate pe verificările nemijlocite a actelor şi documentelor contabile ale societăţii reclamante, în raport cu prevederile legale aplicabile în materia cheltuielilor deductibile, ca fiind corecte. De altfel, recurenta nici nu a putut indica, prin motivele de recurs invocate, care sunt prevederile legale exprese ce contrazic sau care ar fi fost nesocotite de concluziile expertului contabil.
Câtă vreme expertul contabil a precizat în mod expres în lucrarea sa, temeiurile şi modalităţile de calcul a sumei pe care o datorează reclamanta, cu titlu de impozit pe profit, nu se poate susţine că achiesarea la concluziile expertului, este nejustificată şi lipsită de temei legal.
În plus este de reţinut că, aşa cum, de altfel, a stabilit şi expertul contabil, s-au calculat şi reţinut în sarcina reclamantei, şi majorările de întârziere aferente sumei reprezentând impozit pe profit datorat de reclamantă.
Nefondat este şi recursul declarat de expertul contabil, solicitând majorarea onorariului stabilit, peste cuantumul fixat de către instanţă şi majorat prin încheierea din 19 octombrie 2001, pronunţată ulterior sentinţei nr. 721.
Potrivit art. 274 pct. 2 C. proc. civ., judecătorii nu pot micşora cheltuielile de plată a experţilor, dovedite a fi fost făcute. Cum în cauză instanţa de fond, a apreciat că expertul nu a putut dovedi acoperirea întregului cuantum solicitat, de 4.800.000 lei, pe care l-a apreciat, ca fiind exagerat, în raport cu complexitatea şi obiectivele expertizei efectuate, şi cum în faza de recurs nu au fost produse probe noi, care să demonstreze contrariul, Înalta Curte apreciază că în mod justificat şi documentat, instanţa de fond a majorat onorariul, numai în parte, respectiv numai pentru suma de 2.300.000 lei.
Pentru cele sus arătate, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., ambele recursuri declarate vor fi respinse ca nefondate, cu consecinţa menţinerii, ca legală şi temeinică, a hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de B.C. şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, în nume propriu şi pentru Administraţia Finanţelor Publice Craiova, împotriva sentinţei nr. 721 din 28 septembrie 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2297/2005. Contencios. Anulare decizie... | ICCJ. Decizia nr. 2339/2005. Contencios. Anulare alegeri privind... → |
|---|
