ICCJ. Decizia nr. 2324/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2324/2005
Dosar nr. 8228/2004
Şedinţa publică din 7 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 10 iunie 2004, reclamanta M.A. a solicitat anularea hotărârii nr. 11978/4460 din 23 aprilie 2004, emisă de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască statutul de beneficiară a Legii nr. 189/2000, în calitatea sa de soţie supravieţuitoare a defunctului M.C.
În motivarea acţiunii arată că defunctul M.C. a fost strămutat din Bulgaria, în România, în baza tratatului încheiat de cele două state, la 7 septembrie 1940, împrejurare pe care a dovedit-o cu actele depuse la pârâtă, care i-a respins nejustificat cererea, cu motivarea eronată că nu ar fi făcut dovada calităţii de soţie supravieţuitoare şi a faptului că fostul soţ a fost persecutat pe teritoriul Bulgariei.
Acţiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin sentinţa civilă nr. 1916 din 30 septembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Instanţa reţine că reclamanta nu a făcut dovada strămutării soţului său, din Bulgaria, în România şi că acesta a făcut obiectul schimbului de populaţie, ca urmare a tratatului de la Craiova, din 7 septembrie 1940, soţul fiind născut în România.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei, considerând că este nelegală.
Susţine că instanţa a omis faptul că din actele dosarului rezultă că I.G.M. a fost strămutat din Bulgaria, în România, împreună cu soţia şi trei copii, unul dintre copii fiind M.C.
Mai susţine că defunctul soţ a primit despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998 şi că, greşit, instanţa a reţinut că acesta s-a născut în România, când în realitate, s-a născut în localitatea Livezi din Grecia, la 25 octombrie 1920, iar căsătoria lor s-a înregistrat în localitatea Urziceni din România.
Recursul este fondat.
Conform prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost adoptată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, „Beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".
În baza art. 3 din aceeaşi ordonanţă „Soţul supravieţuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în condiţiile prezentei ordonanţe, de o indemnizaţie lunară de (...), dacă ulterior nu s-a recăsătorit".
Conform prevederilor art. 4 din HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din OG nr. 105/1999, se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în lipsa actelor oficiale, dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţie cu martori.
Recurenta a dovedit, cu acte oficiale şi declaraţii de martori, că s-a căsătorit la 14 august 1946, cu M.C., că soţul său a decedat la 18 mai 1993 şi că nu s-a recăsătorit după decesul acestuia.
De asemenea, din certificatul de naştere al defunctului, rezultă că s-a născut la 25 octombrie 1920, în localitatea Livezi din Grecia, fiind fiul numiţilor M.I. şi M.Z., iar din copia de pe situaţia de avere imobilă rurală a numitului M.I. şi din declaraţiile notariale date de C.C. şi P.S. rezultă că M.C., împreună cu părinţii şi fraţii săi, s-au refugiat din comuna Tătar - Atmagea, judeţul Durostor, în oraşul Olteniţa, urmare a schimbului de populaţie intervenit în baza Tratatului încheiat de România şi Bulgaria, la Craiova, la 7 septembrie 1940.
Contrar susţinerilor intimatei şi a celor reţinute de instanţa de fond, în cuprinsul sentinţei, recurenta a reuşit să dovedească faptul ca defunctul său soţ a avut calitatea de refugiat din Cadrilater, în România, în baza Tratatului încheiat de România, cu Bulgaria, la Craiova şi din acest motiv a făcut parte dintre persoanele prevăzute de art. 1 din OG nr. 105/1999.
A dovedit şi că este soţia supravieţuitoare a numitului M.C. şi că nu s-a recăsătorit după decesul acestuia.
Astfel fiind, în baza prevederilor art. 7 alin. (4) din OG nr. 105/1999 şi art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul, sentinţa va fi casată şi pe fond, va fi admisă acţiunea, în sensul că se va anula hotărârea contestată şi se va constata că reclamanta este beneficiară a prevederilor art. 3 din ordonanţă, pentru perioada 20 decembrie 1940 - 6 martie 1945 şi va fi obligată pârâta să emită o nouă hotărâre în acest sens, cu acordarea drepturilor începând cu 1 noiembrie 2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.A., împotriva sentinţei civile nr. 1916 din 30 septembrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, admite acţiunea.
Constată că reclamanta beneficiază de prevederile art. 3 din OG nr. 105/1999, pentru perioada 20 decembrie 1940 - 6 martie 1945.
Anulează hotărârea nr. 11978/4460 din 23 aprilie 2003 şi obligă Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, să emită o nouă hotărâre în acest sens, prin care să acorde reclamantei, drepturile cuvenite, începând cu data de 1 noiembrie 2002.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2322/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2326/2005. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
