ICCJ. Decizia nr. 2329/2005. Contencios. Anulare dispoziţie I.G.P.F. Bucureşti şi adresă M.A.I. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2329/2005
Dosar nr. 7301/2004
Şedinţa publică din 7 aprilie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 268 din 10 mai 2004, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admisă acţiunea formulată de S.C., în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi, în consecinţă, s-a constatat nulitatea absolută a dispoziţiei nr. S.110237 din 3 noiembrie 2003 şi a adresei nr. 97247 din 3 decembrie 2003, emise de aceste autorităţi ale administraţiei publice, cu obligarea pârâţilor să-l reintegreze în funcţie pe reclamant, cu plata drepturilor salariale cuvenite de la data destituirii, până la reintegrarea sa efectivă.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă cererea pentru daune, ca nefondată.
În motivare s-a reţinut, în esenţă, că întrucât Legea nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului, nu conţine dispoziţii contrare specifice funcţiei publice şi nici celei din legislaţia muncii, în privinţa formei şi conţinutului deciziei de sancţionare disciplinară, sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 268 C. muncii, iar în raport cu aceste prevederi, dispoziţia contestată este nulă absolut (şi pe cale de consecinţă, şi actul de comunicare a sancţiunii disciplinare), deoarece nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 268 alin. (2) C. muncii.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia Generală de Reglementări Juridice şi Contencios.
Prin motivele depuse la dosar, se susţine că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, deoarece a fost dată cu ignorarea principiului specialia generalibus derogant, instanţa de fond considerând în mod nejustificat, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 263 şi 268 C. muncii şi ale Legii nr. 188/1999, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, ale OUG nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei de frontieră, aprobată prin Legea nr. 81/2002 şi ale Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 350/2002 privind disciplina şi deontologia profesională a poliţiştilor.
1. Recursul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră este întemeiat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Art. 309 alin. (3) din OUG nr. 104/2001, aprobată prin Legea nr. 81/2002, stabileşte fără dubiu că poliţiştilor de frontieră le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.
Or, în conformitate cu prevederile art. 59 alin. (2), art. 60 alin. (1) şi art. 62 alin. (3) din acest act normativ, dispoziţiile privitoare la cercetarea administrativă prealabilă, comisiile de disciplină şi aplicarea sancţiunilor disciplinare, sunt reglementate prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, ceea ce s-a realizat prin Ordinul nr. 350/2002.
Pe de altă parte, art. 295 alin. (2) C. muncii, prevede că dispoziţiile sale se aplică cu titlu de drept comun, şi raporturilor juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective, Ordinul nr. 350/2002 având tocmai acest caracter de reglementare specială.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că intimatul-reclamant a îndeplinit funcţia de agent de poliţie la Sectorul Poliţiei de Frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Arad, dar a ignorat că raporturile sale cu autoritatea publică în care şi-a desfăşurat activitatea, au fost raporturi de funcţie, reglementate de Legea nr. 360/2002, OUG nr. 104/2001, aprobată prin Legea nr. 81/2002 şi de Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 350/2002.
Împrejurarea că acest ordin nu a fost publicat în instanţă, Monitorul Oficial nu justifică aprecierea instanţei că „este lipsit de orice efecte juridice", întrucât, potrivit art. 27 alin. (3) din HG nr. 555/2001, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter secret nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Rezultând din probele administrate, că procedura cercetării prealabile este completă şi conformă reglementărilor speciale evocate în cuprinsul deciziei, urmează ca prin admiterea recursului Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi casarea sentinţei, să se dispună trimiterea cauzei, la aceeaşi instanţă, pentru soluţionarea fondului litigiului.
2. Recursul promovat de Direcţia Generală Reglementări Juridice şi Contencios, în numele Ministerului Administraţiei şi Internelor, urmează a fi respins, ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală.
Potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ., părţile pot să exercite drepturile procesuale personal sau prin mandatar, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 83 alin. (1) din acelaşi cod, când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată.
În cauză, cererea de recurs a fost formulată de Direcţia Generală de Reglementări Juridice şi Contencios, sub semnătura unei alte persoane, decât conducătorul direcţiei, în calitate de reprezentant al Ministerului Administraţiei şi Internelor, dar fără o delegaţie specială în acest sens.
Or, potrivit art. 9 alin. (1) din OUG nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, ministrul reprezintă şi angajează Ministerul Administraţiei şi Internelor, în raporturile cu celelalte autorităţi publice, precum şi cu alte persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate.
În acest scop el poate da împuternicire de reprezentare, ministrului delegat pentru administraţie publică, precum şi altor persoane din subordine.
Este adevărat că după declararea recursului, la dosar au fost depuse Instrucţiunile nr. 444 din 16 ianuarie 1995 privind activitatea de asistentă juridică în unităţile bugetare ale Ministerului de interne şi Regulamentul nr. S/1130/2000 privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei juridice, din care rezultă că aceasta reprezintă şi apără interesele ministerului în faţa instanţelor judecătoreşti, exercită căile de atac, etc., iar şeful direcţiei o reprezintă în relaţiile cu instituţiile şi organismele din afara ministerului.
Numai că atât Instrucţiunile, cât şi Regulamentul prevăd în art. 8 lit. g), respectiv art. 12 lit. g), că demersurile în justiţie, inclusiv exercitarea căilor de atac, se efectuează de direcţia de resort, „pe baza împuternicirii ministrului de interne".
Nefiind, aşadar, respectate dispoziţiile art. 67, art. 68 şi ale art. 83 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul Ministerului Administraţiei şi Internelor, ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră împotriva sentinţei civile nr. 268 din 10 mai 2004, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Respinge recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2326/2005. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 233/2005. Contencios. Acordare drepturi... → |
|---|
