ICCJ. Decizia nr. 2327/2005. Contencios. Anulare decizie emisa de Comisia Superioara de Expertiza Medicala a Persoanelor cu Handicap. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2327/2005

Dosar nr. 8465/2004

Şedinţa publică din 7 aprilie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa atacată cu recurs, sentinţa civilă nr. 1878, pronunţată la data de 29 septembrie 2004, în dosarul nr. 483/2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamanta A.I. împotriva Comisiei Superioare de Expertiză Medicală a Persoanelor cu handicap pentru Adulţi, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 28 octombrie 2003, la Tribunalul Bucureşti, care şi-a declinat competenţa de soluţionare, prin sentinţa civilă nr. 4613 din 9 decembrie 2003, reclamanta a contestat Decizia nr. 4631 din 21 octombrie 2004, adoptată de Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi, privind încadrarea sa în gradul de handicap mediu, gradul III, susţinând că în raport cu diagnosticul deficienţelor sale, trebuia încadrată în gradul de handicap accentuat, cerând efectuarea unei expertize medico-legale.

La data de 19 aprilie 2004, instanţa de fond a admis proba cu efectuarea unei expertize medico-legale, de către Institutul de Medicină Legală.

În motivarea soluţiei de respingere a acţiunii, instanţa de fond a reţinut că actul administrativ atacat, Decizia nr. 4613 din 9 decembrie 2003, a fost emis în conformitate cu criteriile stabilite prin Ordinul Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr. 726/2002, încadrarea sa în gradul de handicap mediu fiind conformă cu diagnosticul.

Împotriva acestei soluţii a formulat recurs, reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.

Astfel, susţine reclamanta, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unei dovezi administrate care era hotărâtoare în dezlegarea cauzei, şi anume, expertiza medico-legală care fusese dispusă la un termen anterior.

Recursul este întemeiat.

Într-adevăr, la termenul din 19 aprilie 2004, recurenta-reclamantă a solicitat, iar instanţa de fond a admis administrarea probei cu expertiza medico-legală, dispunând, la 17 mai 2004, ca Institutul Naţional de Medicină Legală „Dr. Mina Minovici" Bucureşti să expertizeze capacitatea vizuală a acesteia, „în vederea stabilirii veridicităţii susţinerilor Comisiei Superioare de Expertiză a Persoanelor cu Handicap".

La data de 29 septembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a procedat la soluţionarea cauzei în fond, fără ca recurenta-reclamantă să fi renunţat la proba respectivă şi fără ca instanţa să motiveze în vreun fel considerentele pentru care a trecut la soluţionarea cauzei, în lipsa expertizei medico-legale.

Or, la data de 6 ianuarie 2005, Institutul Naţional de Medicină Legală „Dr. Mina Minovici" a transmis raportul de expertiză medico-legală, înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 13 ianuarie 2005, care a fost înaintat instanţei de recurs.

Astfel fiind, instanţa de recurs constată că instanţa de fond a dat o hotărâre nelegală şi netemeinică, în condiţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., din moment ce nu s-a pronunţat asupra unei dovezi administrate, care era hotărâtoare pentru soluţionarea cauzei şi aprecierea legalităţii actelor administrative atacate, în ceea ce priveşte legalitatea încadrării în gradul de handicap stabilit de către autorităţile competente.

În concluzie, recursul va fi admis, sentinţa va fi casată, iar cauza va fi trimisă, pentru rejudecare, aceleiaşi instanţe, potrivit dezlegărilor date mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de A.I. împotriva sentinţei civile nr. 1878 din 29 septembrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2327/2005. Contencios. Anulare decizie emisa de Comisia Superioara de Expertiza Medicala a Persoanelor cu Handicap. Recurs