ICCJ. Decizia nr. 2307/2005. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2307/2005
Dosar nr. 4841/2004
Şedinţa publică din 7 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 28 mai 2003, reclamanţii M.I. şi M.F. au solicitat ca instanţa să constate nulitatea absolută parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M.03 nr. 7787 din 15 octombrie 2002, emis de Ministerul Industriei şi Resurselor, pentru S.N.P. P. SA, în ce priveşte suprafaţa de cca 7800 mp teren, ocupat de sondele nr. 2941, 3107, 1439, 3068, 3083, 3069, 855 şi 3159 şi de anexele acestora, teren situat în comuna Cocu, judeţul Argeş.
În motivarea acţiunii, reclamanţii arată că sunt proprietarii terenului în suprafaţă de cca 7800 mp, cuprins eronat în certificatul atacat şi că în procesul pe care îl au cu S.N.P. P. SA, la Judecătoria Piteşti, având ca obiect obligarea acesteia la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru terenul respectiv, a fost invocat acest certificat.
Pârâtul Ministerul Industriei şi Resurselor a depus la dosar, întâmpinare, în care menţionează că certificatul în discuţie nu reprezintă titlu de proprietate, ci numai atestă o situaţie patrimonială la un moment dat şi că reclamanţii trebuie să facă dovada dreptului lor recunoscut de lege, urmând ca titlurile de proprietate pretinse de aceştia şi de S.N.P. P. SA, să fie analizate de instanţă.
La cererea părţilor, instanţa a încuviinţat probele cu interogatoriu, înscrisuri şi expertiză tehnică de identificare a terenurilor în litigiu, probe administrate în cauză.
Acţiunea a fost respinsă, ca nefondată, prin sentinţa nr. 26/F/C din 25 februarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Instanţa reţine, în motivarea sentinţei, că certificatul a fost emis în temeiul Legii nr. 15/1990 şi a HG nr. 834/1991 şi nu se constată încălcarea acestora, pentru a se putea constata nulitatea lui, numai pentru că reclamanţii au prezentat acte de proprietate pentru terenurile pretins cuprinse greşit în certificat, mai ales că actele respective s-au întocmit după investiţiile făcute de S.N.P. P. SA.
Mai reţine că în baza Decretelor de expropriere nr. 273/1980, nr. 22/1986 şi nr. 155/1980 au fost amplasate sonde de ţiţei şi linii electrice pe terenuri aflate în proprietate de stat sau în proprietatea C.A.P. Cocu, date apoi în administrarea Ministerului Petrolului, că reclamanţii au fost puşi în posesie pe suprafaţa de 1,7 ha şi că prin cumpărare au mai dobândit suprafeţele de 5.000 mp şi 1700 mp, terenuri ocupate parţial de sonde, transformator, stâlpi de tensiune şi drumuri.
Reţine şi că aceste terenuri nu se aflau în proprietatea C.A.P. Cocu, la 1 ianuarie 1990 şi pentru ele nu se puteau elibera acte de proprietate, mai ales că fac parte din categoria terenurilor cu destinaţie specială şi că instanţa de contencios administrativ nu poate face o comparare a titlurilor pretinse de părţi, ci numai instanţa de drept comun într-o acţiune în revendicare.
În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a decretelor de expropriere, reţine că reclamanţii nu au solicitat să fie supuse dezbaterii Curţii Constituţionale, că acestea nu au fost declarate neconstituţionale până în prezent şi că nu s-a probat încălcarea constituţiei în vigoare în acel moment sau a tratatelor internaţionale.
Reclamanţii au declarat recurs împotriva sentinţei, considerând că este nelegală.
Susţin că instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a Decretelor de expropriere nr. 155/1980, nr. 273/1980 şi nr. 22/1986, competenţa de soluţionare a excepţiei revenind acesteia, şi nu Curţii Constituţionale.
Menţionează că decretele sunt neconstituţionale, pentru că exproprierea s-a făcut fără acordarea unei juste despăgubiri şi că, chiar dacă decretele vizau numai terenuri din extravilanul localităţilor, unele sonde au fost amplasate pe teren intravilan.
Arată că instanţa a reţinut greşit că s-au amplasat sonde de ţiţei şi linii electrice pe terenuri proprietate de stat, când în realitate s-au amplasat pe terenuri ale fostelor C.A.P. sau ale unor persoane fizice, reţinând eronat şi că nu s-a probat încălcarea legii la eliberarea certificatului în discuţie, că nu s-au contestat hotărârea de constituire a S.N.P. P. SA şi evaluările făcute în temeiul HG nr. 834/1991 şi că pentru teren nu se puteau elibera acte de proprietate, deoarece la acea dată nu se aflau în patrimoniul C.A.P., cu toate că ei au invocat neconstituţionalitatea decretelor, care trebuia analizată cu prioritate.
Recursul va fi admis, în sensul şi pentru considerentele care se vor arăta în continuare.
Recurenţii-reclamanţi au solicitat a se constata nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M.03 nr. 7787 din 15 octombrie 2002, numai în ce priveşte suprafaţa de cca 7800 mp, situată în comuna Cocu, invocând ulterior excepţia de neconstituţionalitate a Decretelor nr. 155/1980, nr. 273/1980 şi nr. 22/1986, prin care s-a dispus exproprierea suprafeţei în discuţie, pentru cauză de utilitate publică.
Instanţa de fond nu s-a pronunţat direct asupra acestei excepţii, cu toate că era competentă să o soluţioneze, ţinându-se cont că nu era în competenţa Curţii Constituţionale să rezolve excepţia de neconstituţionalitate privitoare la decrete emise de Consiliul de Stat, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 47/1992, de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale.
Instanţa trebuia să se pronunţe asupra excepţiei, după ce în prealabil era pusă în discuţia părţilor, având în vedere dispoziţiile din decrete, în raport cu prevederile constituţiei în vigoare la momentul emiterii acestora, ceea ce nu a făcut.
Inserarea din cuprinsul sentinţei, a menţiunii că nu s-a probat încălcarea constituţiei în vigoare la acel moment, nu poate fi considerată ca o pronunţare asupra excepţiei de neconstituţionalitate a celor 3 decrete, instanţa având obligaţia să pună în discuţie această excepţie şi apoi să se pronunţe efectiv asupra ei.
Conform prevederilor art. 137 C. proc. civ., instanţa trebuia să se pronunţe asupra acestei excepţii, cu prioritate şi pentru că excepţia nu a pus-o în discuţia părţilor şi nici nu a soluţionat-o apoi, se impune ca sentinţa recurată să fie casată, iar cauza trimisă, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, în temeiul art. 312 alin. (1), art. 313 şi art. 315 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.I. şi de M.F. împotriva sentinţei nr. 26/F/C din 25 februarie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2304/2005. Contencios. Anulare decizie emisă... | ICCJ. Decizia nr. 2308/2005. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
