ICCJ. Decizia nr. 2345/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2345/2005
Dosar nr. 7430/2004
Şedinţa publică din 8 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 21 aprilie 2004, reclamanta S.S. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, să se dispună anularea hotărârii nr. 11279/10819 din 12 martie 2004 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiară a prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că s-a născut în Basarabia, la 16 ianuarie 1937, iar în luna martie 1944, s-a refugiat împreună cu tatăl său, în România. A menţionat că refugiul a fost determinat de ocuparea teritoriului basarabean de către trupele sovietice, în condiţiile în care mama sa şi cei patru fraţi rămaşi în Basarabia, au fost deportaţi.
Prin sentinţa nr. 1486 din 16 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei S.S., a anulat hotărârea nr. 11279/10819 din 12 martie 2004, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada 1 martie 1944 - 6 martie 1945 şi acordarea drepturilor ce decurg din această calitate, începând cu data de 1 noiembrie 2003.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a făcut dovada cu declaraţiile autentificate ale martorilor, că s-a refugiat în România, împreună cu tatăl său, în martie 1944, fără a mai reveni pe teritoriul Basarabiei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, se susţine că la data emiterii hotărârii atacate, la dosarul comisiei de specialitate a recurentei nu au fost depuse documente oficiale sau negaţia instituţiilor de specialitate, sentinţa instanţei de fond întemeindu-se exclusiv pe declaraţiile de martori.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate începând cu 6 septembrie 1940 şi până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele pentru aplicarea OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană refugiată se înţelege persoana care a fost mutată sau obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, precum şi persoanele care au fost expulzate, sau refugiate sau cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Prin aceleaşi norme s-a specificat că dovada încadrării în situaţiile prevăzute prin ordonanţa menţionată, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, prin declaraţie cu martori.
Totodată, prin art. 61 din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada se poate face şi prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În mod corect, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a făcut dovada cu declaraţiile autentificate ale martorilor, că s-a refugiat în România, împreună cu tatăl său, în martie 1944, fără a mai reveni în Basarabia.
În consecinţă, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1486 din 16 iunie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2344/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2356/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
